Accident grav în județul Timiș. Patru persoane rănite, două încarcerate UPDATE 3...

Accident grav în județul Timiș. Patru persoane rănite, două încarcerate UPDATE 3 Cum s-a petrecut accidentul FOTO și VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Accident grav în urmă cu puțin timp pe DN6, la ieșirea din Sânnicolau Mare spre Cenad, județul Timiș, aproape de granița cu Ungaria. Patru persoane au fost rănite după ce două mașini au intrat în coliziune.

În fiecare autoturism se aflau câte două persoane. Doi dintre oamenii implicați în accident au rămas încarcerați și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-i scoate dintre fiarele contorsionate.

Potrivit pompierilor, toate cele patru victime au fost preluate de echipajele medicale în stare conștientă și transportate de urgență la spital. La fața locului au intervenit trei ambulanțe de la Serviciul Județean, un echipaj SMURD și echipajul de la Descarcerare.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE În jurul orei 18.00, circulația spre vama Cenad este complet blocată.


Impactul a fost atât de puternic, încât echipajele de urgență nu au găsit încă motorul uneia dintre mașini. (Dan Oancia)

UPDATE 2 După câteva zeci de minute de blocaj, circulația a fost reluată pe o singură bandă. În urma impactului, ambele mașini au fost distruse, unul dintre automobile fiind aruncat în afara carosabilului. Polițiștii fac măsurători și urmează să stabilească circumstanțele în care s-a petrecut accidentul. Niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice. (Dan Oancia)

UPDATE 3 La fața locului s-a intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, un ofițer și opt subofițeri din partea Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare, respectiv trei ambulanțe SAJ și echipaje ale poliției.

Conform polițiștilor, un șofer de 34 de ani care conducea o mașină dinspre Sânnicolau Mare înspre Cenad a intrat într-o depășire fără să se asigure corespunzător. Nu a observat la timp că din sens opus circula regulamentar un alt autoturism, iar impactul a fost frontal.

În urma accidentului au rămas încarcerați cei doi pasageri din cele două mașini. Traficul a fost complet blocat timp de 30 de minute, iar in prezent, în jurul orei 19.00, se circulă alternativ pe un singur fir. Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.