În anul 1997, când i s-a permis revenirea în țară, regele Mihai I își anunța o lungă vizită prin mai multe regiuni ale țării, în locuri la care, timp de jumătate de veac, avusese doar dreptul să viseze. „Peste câteva zile mă voi găsi din nou printre voi, reintegrat în drepturile și obligațiile mele de român. Așteptarea întregii mele vieți este astăzi răsplătită” spunea regele într-un mesaj adresat românilor încă de la începutul anului, înainte de prima sa vizită la Timișoara, când președintele Emil Constantinescu l-a repus în drepturile sale firești.
Regina Ana, față de care puterea neocomunistă se arătase mai îngăduitoare, vizitase deja multe locuri din România, dar acum era prima dată când o putea face alături de rege, care îi povestise, de-a lungul anilor, atâtea lucruri despre țara sa.
Un vis de jumătate de veac, devenit realitate
Însoțit de regina Ana, Regele a început, de la Timișoara, o călătorie de aproape o lună prin țară în vara aceluiași an. Dorea să revadă Crișana, Maramureșul pe care-l cunoscuse mai puțin, și mai ales închisoarea de la Sighet, unde a fost exterminată elita politică românească și unde și-au sfârșit zilele oameni pe care îi cunoscuse îndeaproape, dar și Ardealul sau mănăstirile din Moldova. A ajuns și în multe localități din vestul țării, multe știute din anii de școală, a fost întâmpinat peste tot cu pâine și sare, i s-a înmânat cheia mai multor orașe, a semnat în cartea de onoare și a participat la o serie de evenimente organizate în cinstea sa.
Mii de arădeni și-au întâmpinat regele
De la Timișoara, regele Mihai și Regina Ana au pornit spre Arad, poposind în toate comunele aflate pe traseu, unde sute de localnici doreau să-și vadă sau să-și revadă Regele. Mulți și-l aminteau de când era copil sau tânăr, când trecea cu trenul și împărțea copiilor bomboane în gări. „L-am văzut pe Rege, am dat mâna cu el, am vorbit cu el”, povesteau emoționați oamenii care i-au fost în preajmă. Arădenii l-au așteptat încă de la intrarea în oraș și l-au aclamat îndelung până când a ajuns în centrul orașului. Printre cei care l-au întâmpinat atunci a fost și Iosif Anițescu, fiul fostului vizitiu al Regelui de la Săvârșin, care, bătrân fiind, n-a putut veni la Arad, dar i-a transmis Regelui că îl așteaptă cu toată dragostea în îndrăgita localitate de pe Valea Mureșului.
A vizitat tipografia „Gutenberg” la care apare „Coroana de oțel”, publicație a societății „Amicii Regelui Mihai” din Arad, iar din balconul primăriei, Regele s-a adresat miilor de arădeni care, cu emoție și bucurie, se adunaseră cu miile în piața din centrul orașului. Emoționat la rândul lui, Regele mărturisea: „În fiecare loc unde am poposit, am avut primiri cu totul surprinzătoare. Lumea și-a păstrat căldura pe care o știam și îmi e extrem de greu să găsesc cuvinte pentru căldura pe care o simt. VĂ MULȚUMESC, cu litere mari scris”.
Regele și-a continuat vizita la vechea mănăstire Hodoș-Bodrog, care sărbătorea hramul bisericii, iar de acolo la Lipova, unde, la vechea biserică ortodoxă a orașului, a avut loc o întâlnire ecumenică. În curtea bisericii se adunaseră sute de locuitori din satele de pe Valea Mureșului, mulți care luptaseră pe front în al doilea război mondial sau făcuseră parte din Garda Regală, pentru a-l revedea pe cel căruia îi juraseră credință.
Locuri vizitate cu Clasa Palatină
În județul Hunedoara, regele fusese în anii interbelici împreună cu tatăl său, iar ca elev al Clasei Palatine vizitase, în 1935, Petrila și Petroșani, când au străbătut Valea Jiului pentru a cunoaște, la fața locului, economia zonei. Tot ca elev, fusese la Deva – oraș pe care l-a vizitat și în 1940 cu regina-mamă Elena – la Castelul Corvineștilor de la Hunedoara la importanta așezare minieră Ghelari, a văzut localitățile Brad și Țebea, cu gorunul lui Horea și mormântul lui Avram Iancu, cetățile dacice din Munții Orăștiei cu vechea capitală dacică Sarmizegetusa Regia, dar și Sarmizegetusa romană și Hațeg, unde a ajutat cu o importantă sumă de bani 600 de familii din localitățile miniere aflate în bazinul carbonifer al Văii Jiului.
În vara anului 1997, regele a avut bucuria de a revedea Deva, Sarmizegetusa Regia și castelul Corvineștilor, a pornit apoi spre Hațeg, a vizitat vechea biserică din Densuș și a înnoptat la mănăstirea Prislop unde a participat la slujba religioasă de duminică.
Reîntoarcerea la Timișoara s-a făcut prin județul Caraș-Severin, pe care îl cunoștea în parte tot din anii în care era elev al Clasei Palatine și Mare Voievod de Alba Iulia.
Moștenitorul tronului, Mihai, făcuse în 1936, la sfârșitul anului școlar, o călătorie de studii în Banat, împreună cu colegii și profesorii săi. A vizitat atunci Turnu Severin, Orșova, Cazane, Băile Herculane. Doi ani mai târziu, cu prilejul unei alte vizite, a ajuns până la Bozovici, unde profesorul de istorie le-a predat o lecție la monumentul pașoptistului Eftimie Murgu, apoi la Oravița, Anina și Reșița, unde au continuat lecțiile legate de specificul fiecărei așezări.
În vara lui 1997 a ajuns, prin Bucova, la Oțelu Roșu, Caransebeș și Căvărani. A revenit la Timișoara după ce a trecut prin Lugoj, Belinț și Recaș. Peste tot a fost primit într-o atmosferă de sărbătoare, cu buchete de flori, poze vechi și multe amintiri ale celor mai vârstnici, care depănau amintiri din tinerețea regelui, de parcă s-ar fi întâmplat în urmă cu o zi.
Pentru țară și popor, până în ultima zi
„Mă bucur că am revăzut locuri foarte dragi, unele chiar după 50-60 de ani. M-a emoționat faptul că peste tot am fost primiți cu o căldură excepțională, că, după atâția ani de separare, am regăsit căldura dinainte. Mi-a plăcut foarte mult să stau acasă, iar acum, vă asigur, nu asistați la o plecare. E un fel de ‘la revedere’. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit să se întâlnească cu mine”, avea să spună Regele la plecarea din România.
Regele a revenit, într-adevăr, în multe locuri vizitate atunci, și în anii care au urmat, a devenit „Cetățean de onoare” al mai multor localități, altele i-au decernat titlul de „Doctor Honoris Causa”, i s-au ridicat statui, dar regele nu și-a redobândit dreptul de a domni în țara care și-a câștigat independența, s-a întregit și a cunoscut cea mai mare prosperitate în anii monarhiei constituționale, cu care se identifică România modernă.
Chiar și așa, Mihai I și-a îndeplinit cu prisosință datoria față de țară și poporul său ca Rege al tuturor românilor, căci spiritul onoarei și profundul simț moral, principii fundamentale ale educației sale, au rămas neclintite de-a lungul întregii sale vieți și intangibile pentru politrucii care ne-au mistificat istoria. Legătura păstrată cu poporul său, indiferent de locul în care s-a aflat regele, dragostea care i-a legat și de care președinții n-au avut niciodată parte, a prețuit pentru rege mai mult decât tronul și coroana.
Surse foto: mesagerulhunedorean.ro, evz.ro
