”Urșii” au ratat astăzi din nou șansa unei surprize în Liga Națională. BC Timba Timișoara a condus-o în prima repriză pe favorita BCMU FC Argeș Pitești, dar aceasta din urmă s-a impus cu 82-77 (37-36). ”Urșii” le-au dat emoții ”vulturilor” până în ultimele două minute deși au evoluat pe final cu un jucător vizibil accidentat, e vorba de Dejan Kovacevic, care nu a ezitat să puncteze în continuare.
Galben-negrii au început excelent jocul cu Piteștiul, amintind poate de perioade similare cu alți ”granzi” (U-BT și Steaua). Pavle Reljic a fost în formă și reușitat sa a dus scorul la un neverosimil 23-8 în primul sfert, încheiat 23-10. De altfel ”urșii” au condus și la pauză, dar alb-violeții dădeau deja semne de revenire. Din păcate nou promovata timișoreană l-a pierdut, temporar, pe Dejan Kovacevic. Acesta a călcat aparent greșit și a fost tratat minute bune pe margine. Deși se părea că jocul său s-a încheiat sârbul a reintrat și chiar a marcat în continuare, de la distanță, făcând și finalul mai interesant. A fost 73-73 când mai erau două minute din meci, chiar în urma unei trițe marcate de Kovacevic practic într-un picior. El șchiopătând vizibil la alergare. Totuși, finalul avea să-i aparțină unui alt jucător din fosta Iugoslavie. Alexander Kostoski, de la BCMU, a marcat în final patru trițe consecutive și și-a scăpat colegii de emoții în ultimele secunde. Timba putea evident mai mult, eventual dacă nu pierdea atâția jucători sau dacă măcar avea o bancă mai solidă. Au fost și câteva oportunități ratate copilărește de elevii lui Dan Ionescu. Una peste alta Timba rămâne în afara pericolului, fiind superioară lui Poli Iași și Dinamo.
Cel mai bun marcator al Timbei a fost Pavle Reljic, autor a 24 de puncte. Pentru ”urși” au mai punctat: Kovacevic (15), Florveus (16), Naylor (13), Medgyesi (2), L. Rotariu (2) și M. Lazăr (5). Coșgheterul jocului a fost piteșteanul Alexander Kostoski: 28 de puncte.
”Dacă remediem acest aspect atunci vom mai vedea meciuri bune”
Tehnicianul ”urșilor” consideră că în ciuda diferenței valorice dintre cele două formații, în final evoluția lui Alexander Kostovski a înclinat balanța.
”Probabil valoarea jucătorilor echipei adverse, mai ales pe final, și-a spus cuvântul.
Noi am avut astăzi șansa noastră, nu am valorificat-o, am greșit copilărește la câteva contraatacuri, am mai avut câteva libere, iar la un meci strâns acestea au fost elelementele care au făcut diferența. Echipa din Pitești e mai valoroasă și are o rotație mai bună. Dacă noi vom reuși în această perioadă să refacem acest deficit s-ar putea să mai vedem surprize la Timișoara. Kostoski a marcat în final patru de trei puncte și evoluția lui a fost decisivă… Noi avem o rotație scurtă și orice accidentare contează. Am avut și jucători care au evoluat puțin tot din cauze medicale. Noi mergem peste două zile la Cluj, ne-au rugat să jucăm în această perioadă pentru că se pregătesc de cupele europene iar noi cum nu mergem să le dăm cu terenul în cap, am acceptat”, a declarat Dan Ionescu.
Dan Ionescu a rămas în continuare antrenor interimar la Timba și așteaptă ca echipa să fie întărită în iarnă, mai ales că o serie de străini au plecat în timpul sezonului. ”Eu îmi doresc, deocamdată a trecut Moș Crăciun, cine știe, poate Moș Gerilă o să mai aducă niște jucători, orice antrenori își dorește un număr mare de jucători la antrenament. Dacă remediem acest aspect atunci vom mai vedea meciuri bune. Eu în continuare sunt interimar, mă ocup de pregătirea echipei, sunt omul-prieten al baschetului timișorean”, a precizat Dan Ionescu.
”Ne așteptam la un meci greu, știam că o să fie o partidă care nu va fi ușoară. Timba a arătat semne bune în ultimul timp. Au condus și cu Steaua. Noi veneam după trei eșecuri la rând, contează la moral. Mă bucur că am reușit să câștigăm, trebuie să mergem înainte. Timba de obicei joacă așa, cu aruncări deschise, de trei puncte… Dacă marchezi faci diferența, altfel e mult mai greu, ei strâng mult sub panou, de aceea e greu să-i prinzi ofensiv… Cred că în repriza a doua, când procentajul nostru a crescut, s-a văzut diferența, au cotnat și recuperările ofensive. Aveam nevoie de aceste două puncte. Kostovski a avut o seară foarte bună, e un aruncător foarte bun, i-au lăsat multe aruncări… și a fost decisiv în acest joc”, a conchis Hristu Șapera, tehnicianul Piteștiului.
Timba va încheia conturile cu anul calendaristic 2017 peste două zile, de la ora 18, în fief-ul liderului U-BT Cluj.