Pentru mii de părinți cu micuți bolnavi de cancer, leucemie sau născuți prematuri, pentru care fiecare zi este o luptă pentru a trăi, o casă realizată din donații în curtea Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a devenit acasă.
Matei are șapte ani. Este din Dorohoi, județul Botoșani, iar Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a devenit a doua lui casă. Iese în evidență cu părul și sprâncenele-i albe ca zăpada. Într-un mic spațiu plin de jucării, băiețelul plimbă o mașinuță pe covorul colorat. „Sora mea se face doctor”, povestește cu mândrie Matei, întrebat fiind dacă mai are frați sau surori. Micuțul și-a petrecut copilăria mai mult prin spitale decât acasă sau la grădiniță. Asta pentru că a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer: limfohistiocitoză, pentru care nu există tratament.
„Mi s-a spus că nu prea are șanse de supraviețuire și că n-are rost să mai bat drumul Dorohoi – București, ci când are febră și îi scad analizele, să mergem la cel mai apropiat institut, la Iași”, își amintește Cristina Sâsâiac, mama lui Matei, replica pe care nu o va uita niciodată, primită de la un medic de la Spitalul Fundeni, în urmă cu cinci ani. Dar Cristina nu a dorit să accepte că nu se mai poate face nimic pentru ca viața băiețelului să fie salvată.
„Cât am stat în București, am cunoscut mai multe mămici în salon, cu care mai țineam legătura. Una dintre ele mi-a spus că a ajuns la Timișoara, la un medic pe boli rare. Am vorbit și eu cu doamna doctor și așa am venit la Timișoara. Analizele au fost trimise în Franța și am aflat că are o boală genetică rară, iar singura lui șansă este transplantul cu celule stem, boala asta n-are alt tratament”, povestește Cristina Sâsâiac, de 43 de ani.
Astfel, Matei a fost internat la Spitalul de Copii din Timișoara pe 1 iulie 2013. Iar biletul de externare l-a primit pe 7 iulie 2014. Băiețelul a locuit mai bine de un an într-un salon al unității medicale, iar doctorii au făcut eforturi uriașe pentru a-i salva viața. „Pe 18 februarie 2014 i s-a făcut transplantul. În acel an, cred că doar zece zile am fost plecată acasă. În rest, doar în spital am stat. I s-a făcut și tratament cu citostatice, nu puteam să plec de lângă el”, ne spune Cristina.
Mama lui Matei își amintește că în spital „este cam aglomerat, nu a fost chiar ușor”. Astfel, în primele săptămâni, a dormit cu băiețelul în același pat. Nu avea altă soluție, pentru că nu-și permitea să se cazeze la un hotel. Apoi a fost îndrumată să meargă la casa Ronald McDonald, după ce s-a eliberat un loc. Locuința a fost realizată din donații în curtea Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara special pentru familiile micuților care sunt internați cu lunile, iar cazarea este gratuită.
„Contează foarte mult să primești un astfel de ajutor, pentru că noi nu avem o situație financiară prea bună. Eu nu mai pot să lucrez de când s-a îmbolnăvit copilul. Cine mă angajează pe mine dacă sunt prin spitale cu el mai tot timpul? În casă ai unde să încălzești o mâncare, să dormi, să-ți faci o baie, să speli hainele. Totul gratuit. Să știți că de când s-a îmbolnăvit copilul, eu am umblat în toată țara asta, dar oameni ca-n Timișoara chiar nu am mai întâlnit. Când vin aici la spital, parcă mă încarc cu energie pozitivă, sunt așa de primitori oamenii”, povestește Cristina.
Femeia vine cu Matei la fiecare trei luni la Timișoara, la control, și stă aproximativ o săptămână, mereu fiind cazată în locuința din curtea unității medicale.
„Am stat într-un beci”
„O minune”. Așa i s-a părut Violetei casa Ronald McDonald, după ce a fost nevoită să doarmă într-un „salon” pentru mămici al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Violeta Popa are 41 de ani, este din Hunedoara, iar în urmă cu opt săptămâni a adus pe lume un băiețel prematur. A născut la maternitatea din oraș, dar imediat a fost transferată la Timișoara, pentru că micuțul avea mai multe afecțiuni, plus că a cântărit doar 2,3 kilograme.
„Prima dată am fost internată cu copilul pe secția de chirurgie, șapte zile am stat acolo. Am fost cazată într-un beci. O cămăruță cu trei paturi realizată cumva între scări, fără geamuri. Îngrozitor a fost”, povestește Violeta. După ce micuțul a fost transferat în secția de prematuri, un medic i-a recomandat să meargă la Casa Ronald McDonald, iar și mai mare i-a fost surpriza când a aflat că nu trebuie să plătească nimic. „Primul meu gând atunci când am venit aici și am văzut ce condiții sunt a fost cât trebuie să plătesc. Când am aflat că e gratuit, nu mi-a venit să cred. Nu mi-aș fi permis să stau altundeva”, ne spune Violeta.
Casa speranțelor
„Casa departe de casă”, așa cum o mai numesc fondatorii proiectului, a fost construită în curtea Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara în urmă cu zece ani. Este a doua casă Ronald McDonald din România, după cea realizată lângă Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, acum 17 ani. Ambele au fost construite cu banii strânși din donații și vin în sprijinul părinților copiilor din provincie. Astfel, pe durata spitalizării micuților diagnosticați cu cancer, leucemie sau născuți prematur, părinții nu plătesc cazarea, iar spațiul primitor oferă atmosfera unui adevărat cămin. De asemenea, cu acordul medicilor, în casa Ronald McDonald sunt cazați și copii cu părinții, care vin la spital pentru tratamente, controale sau în diferite alte situații.
Locuința are 16 camere, în fiecare fiind cazată câte o familie a unui copil care luptă să trăiască. Imediat ce intri pe ușă, te „lovești” de un panou pe care sunt lipite fotografiile a zeci de micuți care au ieșit învingători în lupta cu boala, dar și cu mărturii emoționante ale acestora.
„Casa Ronald McDonald este drumul copiilor internați spre casa lor, unde uită de stările negative din spital și îi ajută să depășească cu ușurință obstacolele bolii. Mulțumim că existați!”, a scris Emanuela, de 14 ani, care a stat în spital și în locuința realizată din donații 181 de zile.
„Mă numesc Cristian, am nouă ani și locuiesc sau pot spune că locuiam în micul oraș Bala, județul Mehedinți. Spun că locuiam pentru că, din motive de sănătate, Timișoara este acum orașul meu și casa Ronald McdDonald este acum noua mea casă. Casa Ronald McDonald este o casă caldă, primitoare, cu angajați cu suflet mare, o casă unde uit de spital și mă pot bucura de căldura unui cămin. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost fără această casă și că ar fi trebuit să stau mereu în spital. Mulțumesc tuturor celor care au făcut această casă unde, uitând de spital și de boală, îmi pot trăi copilăria”, povestește și Cristian, de nouă ani, care a fost internat 333 de zile.
La parterul locuinței a fost realizat și un spațiu comun, unde părinții pot să socializeze și astfel trec mai ușor peste drame.
„La noi, marea majoritate a părinților sunt cu copii internați pe secția de hematologie, deci bolnavi de leucemie sau alte forme de cancer, care stau timp îndelungat, unii aproape un an de zile. Cea mai mică perioadă e cam trei luni. De asemenea, cazăm și mămici care au copii la neonatologie, prematuri. Pentru părinți, din păcate, alternative nu prea sunt. Hotelurile sunt destul de scumpe în centru, pensiunile mai ieftine sunt la distanță foarte mare de spital, iar în spital nu au unde să stea. În cazul părinților cu copii mari, de 15 – 16 ani, singura opțiune a părintelui e să doarmă pe un scaun. La noi, părinții în suferință își găsesc confort. Se simt mai în largul lor lângă o altă familie care trece prin același necaz prin care trec ei, se simt mai înțeleși, au aceleași probleme”, explică Mirela Rogoz, directorul Casei Ronald McDonald.
Din păcate, nu toți părinții care ajung cu copiii bolnavi la Timișoara sunt cazați în locuința din curtea unității medicale. În fiecare lună, reprezentanții casei sunt nevoiți să refuze trei, patru familii, pentru că cele 16 locuri sunt ocupate.
Andrei Zeno, directorul medical al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, recunoaște că în unitatea medicală părinții nu prea au unde să fie cazați deoarece „condițiile sunt care sunt”.
„Această casă ne este de mare folos. Avem cazuri grave în spital care stau și câteva luni de zile, cum sunt copiii cu arsuri, cu leucemii, cu diverse boli care necesită o internare mai îndelungată.
Contează foarte mult pentru copil să fie alături de mama și de tatăl lui. În spital sunt unele saloane de mame unde pot să doarmă. Deocamdată, astea sunt condițiile. După ce va fi terminat și noul corp va fi mult mai bine, sper eu. Dacă copilul e mai mic, mama poate să doarmă în pat cu el, dacă e pat mai mare. Dar sunt și paturi mai mici și nu ai ce să faci. Asta e. Condițiile hoteliere sunt care sunt, dar important este să facem bine copilului”, ne-a declarat medicul Andrei Zeno.
Potrivit reprezentanților Spitalului de Copii din Timișoara, în fiecare an sunt tratați peste 17.500 de copii din toată țara.
Planuri de extindere
Fundația Ronald McDonald are planuri mari în ceea ce privește casa din Timișoara. Astfel, în acest moment, se strâng bani pentru ca locuința să fie mansardată. Cel mai probabil, lucrările vor începe în vara anului 2018, iar la finalul lor, aici vor putea fi cazate în jur de 30 de familii ale copiilor bolnavi. De asemenea, fundația își propune să construiască o astfel de casă și lângă Spitalul de Copii din Iași, tot cu bani strânși din donații.
„Obiectivul nostru este să construim cât mai multe case lângă spitalele care au copii internați pe o perioadă mai lungă. Nu tot timpul părinții sunt din orașul în care merg copiii la tratament și atunci pentru familie este o dramă care se adaugă dramei existente prin îmbolnăvirea copilului, neavând bani de cazare să stea lângă copiii lor. Sunt copii care stau și nouă luni, un an în spital, iar spitalul nu poate să țină și părinții. Și atunci fiecare trebuie să-și găsească un loc unde să se cazeze sau să-și lase copilul în spital, ceea ce este o traumă pentru acel copil”, a explicat Amalia Năstase, președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.
