Caterinca la putere

Caterinca la putere

0
DISTRIBUIȚI

A fost odată ca niciodată o melodie lansată de băieţii de la Sarmalele Reci care purta numele de „Prostia la putere“. Lucrurile nu s-au schimbat defel nici azi, doar că pe lângă conducătorii noştri extrem de inteligenţi în a-şi urmări interesele, constatăm că la putere e şi caterinca. Care poate fi tradus cât se poate de pertinent şi cu acel „la mişto“ cu care suntem înconjuraţi cvasipermanent.

Caterinca la putere se vede de la mare depărtare. Fie dacă ne aventurăm să deschidem televizorul sau să ascultăm imbecilităţile debitate de redactori de MP3-uri de la posturile de radio autohtone. Sau dacă e să citim declaraţiile unor indivizi care-şi spun politicieni care frizează nu numai ridicolul normal ci şi cel de pe …Marte.


Predispoziţia către caterincă se întâlneşte la tot pasul şi a fost exploatată cât se poate de abil şi de glumeţii care sub umbrela de stand-up comedy pun la cale caterinci cu bilet de intrare în care nu trece niciun minut fără ca cineva să înjure. Reţeta cuprinde evident şi doze de misoginism, poveşti despre consumarea unor substanţe interzise şi show-ul e superb, lumea aplaudă ca la circ!

Comedia, în ansamblul ei, e cu noi la bine şi la rău. Şi chiar şi în locurile unde nu-şi are locul. De câte ori ai avut ocazia să păşeşti într-un loc în care pe scenă nişte artişti încearcă să-ţi transmită ceva, iar „în vecini“ nişte indivizi de ambele sexe îşi povestesc amintiri din copilărie deranjând cu bună ştiinţă restul spectatorilor? Mai demult, asemenea comportamente se regăseau doar în anumite medii sociale. Astăzi lucrurile cu pricina sunt omniprezente, fie la club sau la Filarmonică. Există desigur şi voci inspirate care le trântesc un „mă scuzaţi că eu cânt în timp ce voi vorbiţi“, de pe scenă. Pertinenta întrebare „de ce mergi la un concert dacă tu de fapt vrei să stai la taclale cu amicii?“ naşte un răspuns cât se poate de fantasmagoric: „Fiindcă aşa vrea muşchiul meu“. Sau desigur, fiindcă caterinca e la putere…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.