Compilaţia anuală dedicată muzicii din Timişoara apare pe vinil. Ce nume vor...

Compilaţia anuală dedicată muzicii din Timişoara apare pe vinil. Ce nume vor fi prezente pe discul numărul nouă

0
DISTRIBUIȚI

Made in TM, cea de-a noua compilaţie anuală dedicată dedicată exclusiv muzicienilor locali, pregătită, ca în fiecare an, de către cei de la anonimTM, va fi lansată la sfârşitul acestei luni şi cuprinde nouă piese.

Dacă anul trecut realizatorii acestei compilaţii au prezentat în premieră conceptul „one take“, pentru acest an cei de la Made in TM au dezvoltat conceptul Adoptă o trupă. „După ce anul trecut One Take s-a înregistrat în subsolul magazinului U-Man de pe strada A.Pacha, anul acesta ne-am gândit să avem mai multe locaţii pentru că sprijinim iniţiativele independente pe orizontală, de aceea este important ca barurile, cafenelele, cluburile şi, de ce nu, birourile, magazinele sau manufacturile oraşului, care sunt parte importantă a vieţii şi spiritului timişorean, să se implice şi ele în sprijinirea artiştilor. Alegem locaţii diferite pentru fiecare trupă pentru că şi ele sunt foarte diferite, iar culisa ar trebui să sublinieze caracterul fiecăruia, reprezintă publicul fiecăruia, pentru care aceste locaţii depun un efort considerabil care ar trebui apreciat.


One Take este, ca de obicei la Made in TM, un proiect win-win, din care toată lumea câştigă, trupele, locaţiile, studiourile, mişcarea în general“, spune Dudu, din partea celor de la Made in TM.

Anul trecut, compilaţia Made in TM a avut parte de înregistrări „one take“ cu Haos, Brum, Sebastian Spanache Trio, Melting Dice, Virgula, Sanctuar, Arc Gotic, Umbre Zidite, The Different Class şi The Case. Dincolo de noutatea legată de numărul de locuri unde au avut loc înregistrările, Made in TM vine cu o altă altă surpriză plăcută care constă în apariţia pe vinil.

„Compilaţia AnonimTM este de 9 ani oglinda peisajului muzical timişorean, iar de patru ani de când aceasta apare sub brand-ul Made in TM, a devenit adresa numărul unu când vrei să ştii ce se cântă la Timişoara. Sound-ul hibrid, de live combinat cu tehnica de studio, este obţinut cu ajutorul echipamentelor de la SoundCreation. Video-urile pieselor, creeate de Electronic Resistance, apar concomitent cu lansarea compilaţiei pe canalul de Youtube al Made in TM“, spun realizatorii acestui disc.

Pe faţa A a vinilului se vor găsi Sweet Wednesday- I’m On It (Cafeneaua Aethernativ), Paratrăznet- Cinciu Minciu (magazinul U-Man), Implant Pentru Refuz- March to the End (La Căpiţe Open Air), Grave For Sale- Buddha’s Palm (Manufactura) şi ALL Friends Band- She’s Got The Move (magazinul Soundcreation). Pe cealaltă faţă a vinilului se vor găsi Brigada Artistica Urbană- Stronger (grădina cafenelei D’arc), Blazzaj- Ghetoul De Aur (Reflektor Venue),  JazzyBIT- A Moon Ra (fabrica Clinica de Bere) şi Exit Oz- Water In Peaches-(în curte la Hostel Costel).

Vinilul se poate pre-comanda aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.