Grupare specializată în trafic de migranţi, formată din cetăţeni din trei ţări,...

Grupare specializată în trafic de migranţi, formată din cetăţeni din trei ţări, destructurată în Timiş

0
DISTRIBUIȚI

O grupare care s-a specializat în traficul de migranţi a fost desfiinţată de oamenii legii. Mai mulţi cetăţeni originari din România, Suedia şi Siria au fost arestaţi în urma incursiunilor agenţilor specializaţi.

Încă din luna octombrie poliţiştii de frontieră, coordonaţi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au derulat măsuri informativ-operative pentru reţinerea membrilor grupării.


În urma investigaţiilor s-a stabilit că membrii grupării se foloseau de relaţii transfrontaliere şi racolau tineri de origine afro-asiatică pentru a-i trece fraudulos graniţa în schimbul a unor sume de bani.

Ieri, 12 decembrie, în Timişoara au fost reţinuţi trei români cu vârste între 21 şi 24 de ani, un suedez de 40 de ani şi un sirian de 24 de ani, care, conduşi la declaraţii, au recunoscut că de la fiecare migrant solicitau între 100 şi 200 de euro. Comunicarea dintre cele două părţi era făcută prin mesaje transmise prin intermediul mediului online.

La acţiuni au luat parte poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Serviciului Teritorial P. F. Timiş și al Sectorului P. F. Cruceni, împreună cu lucrători din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Timişoara. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră iar între timp cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei de judecaţi în cursul zilei de astăzi cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.