Incendiu într-o clădire în care se aflau români, în Germania: 33 de...

Incendiu într-o clădire în care se aflau români, în Germania: 33 de persoane au ajuns la spital, 7 fiind în stare gravă

0
DISTRIBUIȚI
Foto: mediafax.ro

Un imobil din localitatea germană Bergkamen, în care se aflau şi români, a fost cuprins de flăcări, 33 de persoane ajungând în spital, transmite Ministerul Afacerilor Externe, iar autorităţile locale nu exclud ipoteza ca focul să fi fost aprins intenţionat, potrivit Mediafax.

„Consulatul General al României la Bonn urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetăţeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicaţiei cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol.


O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate”, transmite Ministerul de Externe.

Potrivit presei germane, pompierii au fost anunţaţi, astăzi, în jurul orei 0.30 (1.30, ora României), că o maşină arde pe o stradă din Bergkamen, localitate situată în apropiere de Dortmund (nord-vestul Germaniei), iar la scurt timp au primit un al doilea apel care spunea că şi clădirea din apropiere a luat foc. Publicaţia Westdeutsche Allgemeine Zeitung (Waz) scrie că evacuarea oamenilor era deja îngreunată de incendiul din stradă.

Aceeaşi publicaţie menţionează că procuratura a demarat o anchetă, iar poliţia suspectează că focul a fost declanşat intenţionat. „Nu este exclusă nicio ipoteză”, a declarat procurorul din Dortmund, Felix Giesenregen. Potrivit autorităţilor locale, 31 de persoane au fost spitalizate în urma incendiului, şapte fiind în stare foarte gravă. În clădirea în care a avut loc incendiul locuiau, potrivit evidenţelor autorităţilor, 33 de cetăţeni români şi opt cetăţeni din Republica Moldova, angajaţi ai unei firme de construcţii, însă este posibil ca nu toţi să fi fost în imobil în momentul producerii incendiului. „Este vorba de angajaţi ai unei firme de construcţii”, a declarat primarul din Bergkamen, Roland Schäfer, precizând că în momentul producerii incendiului nu se aflau în clădire toţi locatarii înregistraţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.