Primul program din România de depistare a riscului de cancer începe la...

Primul program din România de depistare a riscului de cancer începe la Timișoara. Cum poți ajuta persoane nevoiașe să facă testul gratuit

0
DISTRIBUIȚI

Două cluburi de caritate din Timișoara, Lions și Lions Iris, s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cercetătorii din cadrul Oncogen să demareze primul program din România de depistare a riscului de cancer. Pentru început, aproximativ 100 de persoane nevoiașe, care au avut membri ai familiei diagnosticați cu cancer, vor beneficia gratuit de teste genetice.

Cele două cluburi Lions din Timișoara au organizat, în data de 11 noiembrie, un bal caritabil, la finalul căruia au strâns suma de 33.000 de lei. Toți banii au fost donați, astăzi, Oncogen – Centrul de terapii genice și celulare în tratamentul cancerului, pentru inițierea proiectului-pilot.

„Am donat o sumă modestă centrului Oncogen, din partea cluburilor Lions și Lions Iris din Timișoara, în baza proiectelor pe care noi ni le-am stabilit pentru acest an, pentru că aceste organizații Lions sunt niște organizații de caritate, în slujba comunității. Beneficiind de această bijuterie de instituție, ne-am gândit să fim primii, și după noi probabil și ceilalți vor lua exemplu, să ajutăm cât putem pentru ca oamenii să fie mai bine tratați și diagnosticați. Este un proiect-pilot pe care-l vom generaliza, îl vom promova și la celeltalte cluburi de caritate din Timișoara, pentru că sumele pe care noi le putem dona sunt destul de modeste, dar este un început”, a declarat, astăzi, Claudiu Țaga, președintele Clubului Lions Timișoara.

Carmen Bunu Panaitescu, cercetător în cadrul centrului Oncogen, a declarat că se dorește inițierea unui proiect-pilot de depistare a riscului de cancer în familiile în care există această boală, pentru prima dată în România. Pentru achiziționarea reactivilor necesari efectuării de teste genetice gratuite pentru aproximativ 100 de persoane este nevoie de aproape 50.000 de lei. În aceste condiții, reprezentanții Oncogen și cei ai celor două cluburi Lions din Timișoara încearcă să facă rost și de diferența de bani.

„Cel mai important lucru este că, pentru prima dată, comunitatea este alături de centrul Oncogen în demararea unui proiect-pilot care să însemne aplicarea cercetării în viața de zi cu zi, respectiv acest proiect-pilot de depistare a riscului de cancer în familiile în care există boală canceroasă.


Este pentru prima dată în România când are loc un astfel de proiect-pilot. Vrem să arătăm cât de important este să facem acest diagnostic precoce, acest test screening care să arate nu boala, ci riscul de dezvoltare al bolii prin modificările la nivel de gene în familiile cu boală canceroasă. Acestea ar fi premizele pentru un program național de prevenție a cancerului prin teste genetice”, a explicat Carmen Bunu Panaitescu.

Potrivit cercetătorului timișorean, astfel de teste genetice se realizează în toate țările civilizate. În România, analize de acest gen se fac doar în câteva centre private, iar costurile sunt fabuloase, între 3.000 și 4.000 de euro.

„Centrul nostru a fost realizat în timpul în care se nășteau centre la fel în Ulm sau Frankfurt. În același timp, se construia și la Milano un centru, iar acolo am văzut ceva fantastic. Acel centru de cercetări a costat mai mult decât dublu decât al nostru, iar jumătate din sumă a fost donată de o familie bogată din Milano. De acolo am auzit povestea donațiilor în Milano. Acolo a fost familia Sforza, iar din iubirea de cultură și de bine a făcut primul spital acum sute de ani, care în prezent e o bibliotecă a Universității de Medicină din Milano, și acolo au o sală. În acea sală de sute de ani se face în fiecare an tabloul celui mai important donator pentru spital, acum Universitatea de Medicină. M-am gândit că și România trebuie să aibă astfel de oameni, care să vrea să doneze pentru un scop nobil și să începem și noi să avem dacă nu un tablou, măcar o poză cu primii oameni care au donat, care să aducă pe alții și așa mai departe”, a conchis Carmen Bunu Panaitescu.

Persoanele care doresc să contribuie la inițierea primului program de depistare a riscului de cancer, care are ca beneficiari persoane nevoiașe, pot face donații în contul Asociației Oncogen. Mai multe informații sunt disponibile la numărul de telefon disponibil AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.