Ripensia ar putea beneficia de jucători de la FC Viitorul în contul...

Ripensia ar putea beneficia de jucători de la FC Viitorul în contul transferului golgheterului Mediop. Radu Ienovan: ”Sunt mai multe variante”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Gabriel Brezeanu

Prima veste mare a iernii pe piața transferurilor vine din Ciarda Roșie. Conducerea Ripensiei Timișoara a confirmat dorința campioanei Viitorul de a-l înregimenta pe senegalezul Mediop Ndiaye, golgheterul roș-galbenilor. Mutarea s-ar putea concretiza la finele săptămânii iar la gruparea pregătită de Paul Codrea ar putea ajunge în schimbul atacantului câțiva jucători din pepiniera lui Gică Hagi.

Informația apărută prima dată în săptămânalul Fotbal vest a fost confirmată de Radu Ienovan, președintele Ripensiei. Viitorul și-l dorește pe Mediop, mai rămâne însă de stabilit condițiile transferului africanului în Dobrogea. ”Sunt discuții cu Viitorul legate de Mediop, urmează probabil la sfârșitul acestei săptămâni să ne întrunim să vedem dacă va semna. Ei și-l doresc și jucătorul dorește, noi nu putem să-i refuzăm această oportunitate. Deși pentru noi e o mare pierdere. El are deja trei ani și jumătate la noi”, a declarat Ienovan pentru Pressalert.ro.

Una dintre variantele trecerii lui Mediop sub comanda lui Haig prevede ca ”Ripi” să primească la schimb serviciile unor tineri de la Viitorul. ”Sunt mai multe variante, inclusiv posibilitatea de a veni niște jucători de la Viitorul, să fie împrumutați la noi. Ne vom așeza și vom vedea cea mai bună variantă… El e încă sub contract cu noi. Dar vom facilita în condițiile în care și el va fi mulțumit de oferta financiară. Nu e vorba de bani aici… șansa de a ajunge la un club care a dezvoltat foarte mulți jucători.


Pentru el ar fi cea mai bună alegere la momentul acesta”, a mai spus Radu Ienovan.

ACS Poli l-a refuzat

Despre Mediop s-a scris în ultimele pauze competiționale că e dorit ba de Gaz Metan, ba de FC Botoșani, în elită. O perioadă ACS Poli s-a arătat și ea interesată de jucător. L-a luat în probe, dar în cele din urmă i-a dat cu ”flit”. Astăzi, ofensiva e un capitol la care trupa lui Popa suferă, sosirile lui Miguel Bianconi sau Abraw sunt mai degrabă ”exotice”.

”Nu știu, singura solicitare a fost în iarna trecută, cam aceeași perioadă, de la 1 decembrie. S-a pregătit trei-patru săptămâni, ulterior cei de la ACS au renunțat la Mediop… Nu s-a pus problema că Ripensia nu-l va lăsa la ACS Poli… Noi atunci eram pe 3, nu credeam că vom promova. Până la urmă a ieșit bine pentru noi că acel vis s-a împlinit”, a conchis Ienovan.

Mediop Ndiaye (26 de ani) ar face un salt mai mult decât spectaculos în carieră. În condițiile în care a venit în Banat ca amator la Ghiroda. De aici a plecat la Ripensia, tot în ”D”-Timiș, și ar putea ajunge astfel din Liga a IV-a în elită în mai puțin de doi ani de zile. El a fost golgheter atât în C (21 goluri), cât și acum, în sezonul în curs din B (14 goluri) pentru ”Ripi”. De altfel, se află în vârful ierarhiei goleadorilor Ligii 2 cu alți doi atacanți (Bogdan Rusu și Valentin Alexandru).

Ripensia urmărește în continuare și alți jucători din ligile inferioare pentru a se întări. Echipa e condusă din această iarnă de Paul Codrea, care va fi sprijinit de Radu Suciu, care va rămâne până la urmă pe funcția de director sportiv la echipa mare. Stafful clubului va fi completat cu un director al Centrului de copii și juniori. ”Am scanat tot ce era eligibil. Licență A sau PRO din zonă și noi am crezut că Paul se încadrează cel mai bine în profilul antrenorului dorit la Ripensia. Are de partea lui și tinerețea, are o motivație suplimentară, e un fost internațional. Noi credem că putem performa împreună”, a concluzionat Radu Ienovan despre ”opțiunea” Paul Codrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.