Nicolae Robu anunţă alianţă cu Mihai Chirica, primarul Iașiului, pentru a da...

Nicolae Robu anunţă alianţă cu Mihai Chirica, primarul Iașiului, pentru a da în judecată Guvernul României

1
DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, revine cu apelurile adresate guvernului privind creșterea cotelor din impozite care revin administrațiilor locale. Asta după ce actuala guvernare a decis scăderea taxelor, măsură care va duce la scăderea sumelor care revin administrațiilor locale din plăți. Robu spune că bugetul Timișoarei se va diminua cu 300 de milioane de euro pe an, lucru pe care îl cataloghează drept un „dezastru”.

„Dacă guvernul ar fi înțelept, ar corecta lucrurile acum, cu ocazia aprobării legii bugetului, pentru că eu garantez că e imposibil să se funcționeze în 2018 doar cu atâția bani la bugetele locale câți ar rezulta aplicând cota parte de 43% din impozitul pe venit recoltat în UAT-uri.


E nevoie de o măsură din mers și de ce să fie luată din mers după ce se vor produce foarte multe rele și vor fi foarte multe tensiuni și vor fi inclusiv proteste serioase, nu joacă, când noi avem capacitatea să anticipăm lucrurile. Noi trebuie să acționăm anticipativ, corectiv”, a spus Robu.

Întrebat ce poate face concret pentru corectarea situației, primarul Timişoarei a explicat că este posibil să se ajungă la demersuri legale împotriva guvernului. „O să vedem. Am vorbit și cu domnul primar Chirica de la Iași, care foarte logic a explicat și dânsul cum stau lucrurile și nu excludem nicio formă de protest. Juriștii vor trebui să spună cum să acționăm. Nu exclud nici o dare în judecată. Sigur, Avocatul Poporului. Nu știu, vom vedea. Dar așa nu pot rămâne lucrurile, sper să aibă înțelepciunea necesară cei de la putere să nu lase prostia asta așa”.

1 COMENTARIU

  1. „Robu spune că bugetul Timișoarei se va diminua cu 300 de milioane de euro pe an”
    Atunci care este bugetul Timișoarei?!?
    Eu știam că pe la aceste 300 milioane de euro se învârte bugetul…
    Pandele a spus că veniturile primăriei lui o să-i scadă cu aproape 20% (din cauza impozitului diminuat).
    Dacă ar fi ceva similar la primăria Timișoara => bugetul Timișoarei e de 1.5 miliarde euro…
    Sunteți siguri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.