Unirea provinciilor româneşti din 1918 a avut loc în contextul în contextul în care, la sfârşitul primului război mondial care a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar multietnic, s-au constituit mai multe state independente pe criterii naţionale.
Rolul Aradului în organizarea adunării de la Alba Iulia
În conștiința publică, Unirea de la 1 decembrie 1918 se leagă de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde românii din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș și-au făcut cunoscută voința de unire „fără condițiuni” cu Regatul României dar se știe mai puțin despre rolul decisiv pe care l-au avut politicienii arădeni în organizarea Adunării de la Alba Iulia.
La Arad, oraș care devenise de mai mulți ani centrul politic al Partidului Național Român și unde se afla și centrul secției române a P.S.D.U, și-a desfășurat activitatea Consiliul Național Român Central, din care făceau parte arădenii Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Flueraș, tot aici au avut loc, între 13 și 15 noiembrie 1918, tratativele cu guvernul maghiar, iar după eșecul acestora, arădeanul Ioan Suciu a fost cel care a organizat adunarea plebiscitară de la Alba Iulia, pentru ca națiunea română să-și exprime voința suverană. Presa arădeană a jucat, de asemenea, un rol deosebit de important, sintetizând gândirea politică a generației care a înfăptuit unirea.
Personalități arădene cu rol decisiv în înfăptuirea Unirii
Ilustrul om politic Vasile Goldiș, cu o contribuție de cea mai mare însemnătate la înfăptuirea actului Unirii de la 1 decembrie 1918, a fost unul dintre cei mai de seamă ideologi ai Partidului Național Român și cel care, în momente cruciale, a redactat cele mai importante documente. A fost unul din cei care au pledat pentru renunțarea la tactica pasivistă a P.N.R. și s-a declarat un partizan al noului activism, care presupunea participarea partidului la viața politică, pentru a susține, în parlamentul de la Pesta, revendicările românilor. A fost director al ziarului „Românul”, iar activitatea sa politică a culminat cu pregătirea și desfășurarea marii adunări de la Alba Iulia, unde Goldiș a jucat un rol decisiv. Tot el a fost cel care a trimis, în 9 noiembrie 1918, o notă diplomatică guvernului maghiar, prin care solicita preluarea deplinei puteri de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în teritoriile fostului regat maghiar.
După eșuarea tratativelor cu delegația maghiară, Goldiș i-a temperat pe unii membrii ai partidului care au cerut decretarea imediată a unirii, susținând că proclamarea acesteia trebuie să se facă de către o adunare reprezentativă a națiunii române. Hotărârea de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României, luată de adunarea de la Alba Iulia, a fost adusă la cunoștință prin Rezoluția de la Alba Iulia, iar Goldiș anunța, în memorabilul discurs ținut cu acel prilej, că „unirea se va face pe baza principiului libertății adevărate a tuturor neamurilor și cel al legalității condițiunilor de viață pentru fiecare individ al oricărei națiuni… Să jurăm credință de aci înainte numai națiunii române, dar tot atunci să jurăm credință tare civilizațiunii umane”.
O altă personalitate proeminentă a Aradului, care vreme de trei decenii și-a folosit întreaga energie pentru a pregăti unirea Transilvaniei și Banatului cu Regatul României, a fost juristul și omul politic Ștefan Cicio-Pop, membru al Partidului Național Român, strălucit orator, adept al activismului politic și unul dintre cei care și-au adus o contribuție hotărâtoare la reușita Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Ștefan Cicio-Pop a fost președintele Consiliului Național Român Central, constituit la Budapesta în 31 octombrie 1918. Din 2 noiembrie 1918, când Ștefan Cicio-Pop a revenit de la Budapesta, CNRC și-a desfășurat activitatea în casa sa din Arad, noul organism asumându-și rolul de a înființa structuri administrative pentru a coordona efectiv viața politică a întregului Ardeal și Banat.
Ca președinte al CNRC, a semnat manifestul „Către toate popoarele lumii” redactat de Vasile Goldiș, prin care se făcea public refuzul guvernului maghiar de a lua în considerare revendicările românilor, de a le recunoaște dreptul la o viață națională, și „Chemarea” pentru istorica adunare de la Alba Iulia. A fost ales președinte al Marelui Sfat Național Român constituit la Alba Iulia și tot el a fost cel care, cu discursul său, a deschis Marea Adunare Națională în dimineața zilei de duminică, 1 decembrie, conducând lucrările acesteia, soldate cu hotărârea de unire a Ardealului și Banatului cu Regatul României.
Calfă la un atelier de rotărie din Arad, Ioan Flueraș s-a înscris în
1901 în secția română a Partidului Social-Democrat din Ungaria, devenind unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai acesteia la Arad. A militat pentru drepturile sociale și naționale ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânire maghiară iar la începutul lunii octombrie 1918 a luat legătura cu reprezentanții Partidului Național Român pentru constituirea unui comandament unic în vederea înfăptuirii unirii cu celelalte teritorii românești. Ioan Flueraș a făcut parte din Consiliul Național Român Central, în cadrul căruia a fost o prezență activă.
A fost ales vicepreședinte al Adunării de la Alba Iulia și, tot la 1 decembrie 1918, secretar general al partidului. Ulterior, a intrat în dizgrația Internaționalei a III-a din cauza poziției sale politice după unire și a fost exclus din partid.
În anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, nu a acceptat colaborarea cu partidul comunist, fiind arestat în 1948, acuzat de „crimă de înaltă trădare” și condamnat la 15 ani de închisoare. Și-a sfârșit zilele în 7 iunie 1953, la Gherla, după ce a fost maltratat de alți doi deținuți.
Ioan Suciu, care se făcuse remarcat pentru excelentele sale calități organizatorice, a militat, la rândul lui, pentru renunțarea la tactica pasivistă, a susținut înființarea, la Arad, a ziarului „Românul”, ca oficios al P.N.R., care și-a început apariția la 1 ianuarie 1911 și a fost responsabil cu problemele organizatorice ale partidului. La insistențele sale, în 12 octombrie a fost convocată o întrunire a partidului la Oradea, unde s-a elaborat o declarație prin care națiunea română din statul maghiar se declara stăpână pe soarta sa.
După eșuarea tratativelor de la Arad cu reprezentanții guvernului maghiar, Ioan Suciu a fost cel care s-a ocupat de pregătirea și organizarea adunării de la Alba Iulia. În doar 11 zile, el a reușit să mobilizeze și să convoace reprezentanți ai celor 135 de circumscripții electorale din 25 de comitate, asigurând participarea celor 1.228 de delegați, cei mai mulți aleși de români în cercurile electorale, și a celor peste 100.000 de români prezenți la adunare, care au validat actul unirii.
Centenarul la Arad
Înainte de intrarea în anul care precede Centenarul Marii Uniri, primăria arădeană a participat, alături de reprezentanți ai maghiarilor, la o conferință care a tratat acest eveniment din perspectiva unui „trecut comun” și al unui „viitor european” și, împreună cu consiliul județean, a lansat programul de sărbătorire a acestuia.
Prezent la eveniment, primarul orașului Alba Iulia, Mircea Hava, a admis că rolul Aradului a fost mereu minimalizat: „Dacă n-ar fi fost Aradul, n-ar fi fost nici Alba Iulia” a recunoscut el. În program este prevăzută realizarea unor busturi ale celor patru arădeni cu rol major în înfăptuirea actului Unirii și a parcului Centenarului, organizarea de expoziții, spectacole și conferințe, proiecții de filme, lansări și târguri de carte, amenajarea Pieței Catedralei care stârnește atâtea nemulțumiri, dar nu s-a mai amintit nimic despre controversatul monument al Unirii, care trebuia deja amplasat de multă vreme, sau de paragina în care se află casele celor care au avut un rol major în înfăptuirea Unirii.
Surse foto: arq.ro, uvvg.ro, specialarad.ro, fericiticeiprigoniti.net, aradcityguide.ro, wikipedia.org, stelian-tanase.ro
