Primarul Nicolae Robu explică rețeta succesului în viață

Primarul Nicolae Robu explică rețeta succesului în viață

1
DISTRIBUIȚI

Finalul de an i-a deschis primarului Timișoarei, Nicolae Robu, pofta de confesiuni. La ultima conferință de presă de la sediul PNL, vorbind despre proiectele pe care are în plan să le implementeze în 2018, dar și despre ideea contractării unui credit pentru a finanța investițiile, Robu a a povestit ce anume l-a ajutat să devină un om realizat, după cum chiar el însuși se consideră.

„Mi-au prins foarte bine încurajările, vorbele de suflet pe care foarte mulți dintre timișoreni, la întâlnirile de pe stradă, la diverse evenimente sau pe șantiere care mi-au fost adresate cu sinceritate, căldură și total dezinteresat.


Astea m-au ajutat să am tăria de a trece peste toate mizeriile de care am avut parte, și știți bine că am avut parte de multe. Eu sunt un tip puternic și pot să duc. Am mize mari mereu în față, ignor mizele mărunte, nu mă prind în dispute pentru mize mărunte, dacă am reușit în viață, și o pot spune fără falsă modestie că sunt un om care a reușit pe toate coordonatele, tot ce mi-am propus mi-a ieșit în viață. Și asta s-a datorat faptului că am fost foarte puternic, am rezistat la foarte multe obstacole, am reușit să trec peste ele și am reușit să duc foarte multe mizerii și pe de altă parte, nu m-am lăsat angrenat în dispute mărunte, nu m-am irosit, mi-am păstrat potențialitățile pentru a fi folosite pentru scopuri înalte și sunt convins că și în 2018 voi avea suportul public majoritar încât să pot pune în practică proiectele importante”, a declarat primarul Nicolae Robu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.