Record de trafic pe Aeroportul Internațional Timișoara, în 2017: aproape 1,7 milioane...

Record de trafic pe Aeroportul Internațional Timișoara, în 2017: aproape 1,7 milioane de pasageri și 17.500 de zboruri

0
DISTRIBUIȚI

2017 a fost un an plin de evenimente și de realizări pentru Aeroportul Internațional Timișoara. Asta pentru că au fost adăugate noi curse regulate, spre Tel Aviv și Frankfurt-am-Main, noi curse de vacanță, spre Constanța și Palma de Mallorca, iar zborurile regulate și-au suplimentat frecvențele. Acestea sunt motivele pentru care s-a înregistrat o creștere a numărului de pasageri, dar și al zborurilor.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Timișoara, estimările arată că traficul va fi de aproximativ 1,65 milioane de pasageri până la sfârșitul lunii decembrie, fiind stabilit un nou record de trafic, cu o creștere de 42% față de 2016.


De asemenea, ca număr de curse aeriene, va fi depășită cifra de 17.500 de zboruri.

În timpul verii, aeroportul timișorean a înregistrat o creștere a numărului de pasageri pentru cursele de vacanță cu 20%. Peste 40.000 de pasageri au zburat în acest an spre destinații de vacanță.

„A fost un an foarte bun din toate punctele de vedere, am lansat rute noi, am înregistrat creșteri ale traficului aerian, dar și din punct de vedere economic. Anul acesta, deja din luna august am înregistrat pasagerul cu numărul un milion. Suntem optimiști și credem că anul viitor vom ajunge mai devreme la pragul de un milion, iar până la finele lui 2018 ne dorim să atingem două milioane de pasageri”, a spus directorul aeroportului, Daniel Idolu.

În ceea ce privește traficul de marfă, estimările arată că până la sfârșitul anului, în total vor fi procesate 4.500 de tone, cu 16% mai mult față de 2016.

“În 2018, administrația Aeroportului Internațional Timișoara va continua politica comercială și de marketing pentru deschiderea de noi destinații disponibile din Timișoara și pentru mărirea frecvenței celor existente”, transmit reprezentanții instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.