Sala Polivalentă a Universității Politehnica, aflată în construcție de șapte ani, finalizată...

Sala Polivalentă a Universității Politehnica, aflată în construcție de șapte ani, finalizată până la sfârșitul anului 2018. Când ar putea reîncepe lucrările

0
DISTRIBUIȚI

Vești bune aduse de reprezentanții Universității Politehica din Timișoara în ceea ce privește noua Sala Polivalentă a instituției, care va avea 2.500 de locuri. Lucrările au început în octombrie 2010, însă o serie de probleme au împiedicat finalizarea construcției, cu tot cu sprijinul fostului rector devenit primar. Dan Daniel, prorectorul instituției de învățământ superior, a anunțat că lucrările ar putea reîncepe anul viitor, în acest moment fiind așteptată o Hotărâre de Guvern prin care noii indicatori tehnico-economici să fie aprobați.

„După cum știți, contractul a încetat de drept cu constructorul și am făcut toate demersurile pentru reluarea lucrărilor în vederea finalizării acesteia. În momentul de față a fost obținut avizul Ministerului Educației Naționale în ceea ce privește continuarea investiției și aprobarea noilor indicatori tehnico-economici, iar săptămâna trecută, la Ministerul Dezvoltării Regionale am obținut și avizul comisiilor interministeriale în vederea aprobării Hotărârii de Guvern cu noii indicatori tehnico-economici.


Noi sperăm că în perioada imediat următoare să obținem Hotărârea de Guvern cu acești indicatori aprobați de toate comisiile și în cel mai scurt timp, estimăm undeva în luna martie, să avem deja o procedură de achiziție publică pentru desemnarea noului câștigător pentru finalizarea investiției”, a explicat Dan Daniel.

Rectorul Universității Politehnica din Timișoara, Viorel Șerban, estimează că lucrările la Sala Polivalentă a instituției ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului viitor.

„Cu Sala Polivalentă suntem într-un stadiu avansat, deja am primit aprobările și așteptăm Hotărârea de Guvern pentru noi indicatori, ceea ce înseamnă că în luna ianuarie, să sperăm, că vom face o nouă licitație pentru firma care va veni să finalizeze construcția. Construcția are deja și câteva modificări substanțiale pentru a asigura normele ISU și normele care țin de dezvoltarea competițiilor la nivel European. Dacă toate lucrurile merg bine, s-ar putea ca spre sfârșitul anului 2018 să putem spune că suntem în stadiul de finalizare al Sălii Polivalente”, a afirmat Viorel Șerban.

Lucrările la Sala Polivalentă a Universității Politehnica din Timișoara au început în urmă cu șapte ani, pe vremea în care rector al instituției era Nicolae Robu, și ar fi trebuit finalizată în vara anului 2015. În 2013, Universitatea Politehnica și Primăria Timișoara s-au asociat pentru finalizarea construcției, însă lucrurile s-au blocat. Anul trecut, a fost reziliat contractul cu firma constructoare Maretti, care a intrat în insolvență și nu a mai făcut nimic de un an și jumătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.