Șirul fără victorii al Ripensiei Timișoara, rupt în zăpada de la Suceava....

Șirul fără victorii al Ripensiei Timișoara, rupt în zăpada de la Suceava. Partida cu Foresta a început cu o oră întârziere

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Așteptarea a avut roade astăzi, pentru Ripensia Timișoara, în partida de la Suceava, cu Foresta, unde iarna și-a intrat serios în drepturi. Meciul din Moldova a început cu o oră mai târziu din pricina căderilor masive de zăpadă, care au înălbit stadionul Areni, casa „galben-verzilor”. A fost nevoie de o muncă aproape sisifică a organizatorilor pentru curățarea suprafeței de joc, timp în care fulgii continuau să cadă. Scorul a fost stabilit în prima repriză, 1-2, astfel că Ripensia se întoarce din lunga deplasare de la Suceava cu toate cele trei puncte.

În apropierea jumătății primei reprize a avut loc deschiderea de scor. O centrare la firul înghețat al ierbii l-a găsit pe Popa la 10 metri de poartă, iar acesta, din cădere, a adus bucuria pentru timișoreni. Cu un sfert de oră mai târziu, Suceava a replicat prin Matei, care a obținut și a transformat de la punctul cu var, trimițând mingea în stânga portarului.
Golul izbăvitor a căzut chiar înainte de intrarea la cabine. Mingea trimisă din corner în bară de senegalezul Mediop a ricoșat către Laurențiu Tudor, care nu a ezitat de la opt metri de linia porții.

A urmat o parte a doua lipsită de prea multe eevnimente.


Gazdele au rămas în inferioritate numerică, Chalabi văzând al doilea cartonaș galben, după ce l-a lovit pe portarul Ripensiei. Munteanu a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind întrerupt jocul pentru puțin timp.

După 11 etape fără victorie Ripensia Timișoara sparge gheața într-o atmosferă aproape glacială, în nord-estul țării. Timișorenii se mențin pe poziția a 11-a a clasamentului, cu un total de 24 de puncte. În următoarea etapă Ripi va juca pe teren propriu, contra Luceafărului Oradea.

O parte a lotului, în albul sucevean: Mânecan, Apro, Laurențiu Tudor, Munteanu, Stoi, Horcea. Sursă foto: Facebook / Flavius Vlădia

Foresta Suceava – Ripensia Timișoara 1-2 (1-2) (’36, Matei / ’20, Popa; ’45, Laurențiu Tudor)

Foresta Suceava: Began – Sumnariu, Masella, Diallo (c.), Secrier – Stănescu, Acolatse, Chalabi, Onofraș – Kimbaloula, M. Matei. Au mai intrat: Bosânceanu și Belcacem. Antrenor: Florentin Petre.

Ripensia Timișoara: D. Munteanu – Ad. Popa (c.), Horcea (’60, Vlădia), Stoi, Apro, C. Toma – L. Tudor, Zaluschi, Ungureanu (Mânecan) – Mediop (Dumiter). Antrenor: Radu Suciu.

Arbitru: Andrei Lucian Tiții (Șura Mică) – Gabriel Ion Cătană (Târgoviște), Alexandra Theodora Apostu (Bacău).

Stadion: Areni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.