România a devenit în ultimii ani o țară tot mai atractivă pentru numeroși sportivi din toate colțurile lumii. Vestul țării nu face excepție, dimpotrivă. Cluburile din Timișoara, în mod special, nu au ezitat să apeleze la serviciile străinilor. 68 de sportivi sunt legitimați la echipele timișene care vizează performanța. Așa cum era de așteptat cei mai mulți dintre aceștia provin din spațiul ex-iugoslav, dar formația Saracens, prin rugbiștii de la Antipozi, echilibrează într-o bună măsură balanța.
Cei mai mulți sportivi profesioniști străini legitimați în județul Timiș sunt din Serbia: 14. Dacă luăm în calcul întregul spațiu ex-iugoslav acest număr crește la 24. Interesant e că într-un clasament al naționalităților Noua Zeelandă ar fi a doua, cu nouă jucători, toți legitimați la Timișoara Saracens. De altfel, clubul de rugby deține o treime din zestrea de jucători din afara țării ai județului, 23, prin numeroasele ”implanturi” din Oceania. În condițiile în care un lot de meci conține 23 de componenți. Numărul jucătorilor străini putea fi chiar mai mare, dar unii dintre ei aveau cetățenia română, cum e cazul baschetbalistului Alon Sonnenfeld (BC Timba) și a portarului de fotbal Markos Gakos (ASU Poli). Alții, au dobândit-o pe parcurs. E situația spectaculoșilor brazilieni Savio Valadares și Felipe Oliveira, de la formația de futsal Informatica Timișoara. Jucători care deja și-au pus amprenta la echipa națională.
Un caz aparte e cel al rugbiștilor Jody Rose, Randall Morrison, Jack Umaga, Tangimana Fonovai, Steven Shennan și Luke Samoa. Deși aceștia nu au cetățenia română ei au îmbrăcat tricoul ”Stejarilor” deoarece regulamentul din sportul cu ”balonul oval” le permite prezența sub tricolor după ce au activat trei ani în campionatul nostru. Calculele devin complicate și când e vorba de alte cetățenii ale celor sosiți din emisfera sudică și nu numai.
Practic, în afara Asiei, în Timiș regăsim sportivi de pe toate continentele pe care se poate trăi: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Oceania.
Plusuri și minusuri
Fără doar și poate mulți dintre jucătorii veniți de pe alte meleaguri aduc plusvaloare echipelor timișene. Driblingurile de Copacabana marca Savio, devenit cetățean român, nu pot fi egalate de niciun autohton, în timp ce actuala echipă a celor de la BC SCM Timișoara s-a construit practic în jurul baschetbalistului sârb Mladen Jeremic, al doilea coșgheter al Ligii Naționale în ediția trecută a sezonului regular. În trecutul apropiat însă ”leii” realizaseră o sumedenie de mutări neinspirate din exterior. De asemenea nimic nu poate egala calitățile naturale ale rugbiștilor oceanici. Trebuie ținut însă cont că de obicei acești sportivi sunt mai scumpi decât cei localnici. Ei nu vin neapărat în Capitala Banatului pentru frumusețea noilor pasaje sau plimbările romantice pe malurile canalului Bega. Aproape de fiecare dată vor spune că ”proiectul” i-a atras aici, e un fapt știut că din Europa de Est noi plătim destul de bine ”mercenarii”. Mulți dintre ei nu reușesc să aducă rezultatele pentru care au fost aduși.
Printre cele mai ”răsunătoare” astfel de eșecuri s-au regăsit în tabăra celor de la ACS Poli. Ultimul nume care a dezamăgit crunt e Miguel Bianconi, atacant brazilian care uneori nu prinde nici banca de rezerve a echipei pregătite de Ionuț Popa. Totuși, din rațiuni economice echipa de primă ligă se bazează pe tot mai puțini străini. La ora actuală există doar trei ”non-români”. Croatul Josip Soljic a plecat chiar în această săptămână după ce evoluția sa din meciul cu FCSB a dat apă la moară celor care i-au descoperit legăturile cu un aranjor de meciuri.
Străini și în ligile inferioare
În condițiile în care se introduc tot felul de reguli pentru ca jucătorii autohtoni să poată evolua la un nivel decent iar în discursul conducătorilor regăsim mereu dorința, cel puțin de fațadă, de a promova tinerii, alte mutări din sportul local au ridicat sprâncenele microbiștilor. Dacă la Mama Mia Becicherecu Mic mutată de ”privatul” Marcel Băban la Jimbolia au evoluat în toamnă nu mai puțin de șapte străini, trei dintre ei plecând deja după doar câteva luni, alți trei revenind după o ”pauză”.
La ora redactării acestui articol cu siguranță situația deja s-a modificat.
La clubul autorităților timișorene, SCM, s-au adus handbaliste experimentate din Serbia și Muntenegru deși formația e deocamdată doar una de ligă secundă. Decizii cu scop clar: promovarea, o performanță însă doar pe termen scurt. De-a lungul anilor au apărut străini și la nivelul fotbalului județean. Senegalezul Mediop (foto, jos) a fost la Ghiroda și apoi a promovat cu Ripensia din D până în B. Au existat însă și cazuri de amatori refugiați din zone sărace, măcinate de conflicte, care au îmbrăcat tricoul unor formații din comunele timișene.
Nici sporturile individuale nu sunt ferite de întăririle din exterior. Un exemplu pozitiv e cel al moldoveanului Ivan Guidea, luptător naturalizat care e legitimat la CSM Lugoj și a reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2016.
Jucătorii străini din Timiș, după disciplină, respectiv clubul la care activează:
Fotbal:
ACS Poli (3 jucători din afara țării):
Ivan Curjuric (Croația), Miguel Bianconi (Brazilia), Camaldine Abraw (Togo);
ASU Poli (L2) (0): –
Ripensia Timișoara (L2) (1):
Mediop Ndiaye (Senegal);
CSM Lugoj (L3) (1):
Miroslav Radak (Serbia);
Mama Mia Becicherecu Mic (L3) (4):
Maximiliano Burgardt (Argentina), Denis Lumbala (Belgia), Mahamadou Bakhayokho (Franța/Senegal), Fodie Sambake (Franța);
Milenium Giarmata (L3) (1):
Joseph Anagor (Nigeria);
CFR Timișoara (F) (0): –
Fortuna Becicherecu Mic (F) (1):
Elena Xristopoulou (Grecia)
Futsal
Informatica Timișoara (3):
Andre Luis ”Deco” Nogueira Fernandes (Brazilia), Stefan Rakic, Milos Simic (Serbia);
Baschet
BC SCM Timișoara (5):
Adrian Diaz, Jordan Burdgess (SUA), Mladen Jeremic, Igor Mijajlovic (Serbia), Milos Komatina (Muntenegru);
BC Timba Timișoara (6):
Tiegbe Bamba (Franța/Coasta de Fildeș), John Florveus, Christian Naylor (SUA), Branko Jereminov, Pavle Reljic, Dejan Kovacevic (Serbia);
CS SCM Timișoara (F) (5):
Dlesha Arlene Lloyd, Maegan Conwright, Leeza Burdgess (SUA), Hannah Young (Australia/Marea Britanie), Anna Kiriienko (Ucraina);
Handbal
SCM Politehnica Timișoara (8):
Adam Savic (Bosnia și Herțegovina), Vuk Milosevic, Marko Lasica (Muntenegru), Krsto Milosevic, Filip Marjanovic, Milos Orbovic (Serbia), Zlatko Daskaloski (Macedonia);
SCM Timișoara (L2) (F) (2):
Adrijana Miskovic (Serbia/Croația), Jelena Markovic (Muntenegru);
Rugby
Timișoara Saracens (23):
Mesake Doge, Henry Seniloli (Fiji), James Doyle (Marea Britanie/Noua Zeelandă), Sione Halalilo, Kefu Ikamanu, Tevita Manumua, Sione Taupaki, Tangimana Fonovai (Tonga), William Helu (Tonga/Noua Zeelandă), John Leiataua, Brian Sefanaia (Australia), Stefano Hunt (Australia / Noua Zeelandă), Viliami Moala, Stephen Shennan, Jack Umaga, Luke Samoa (Noua Zeelandă), Sosene Anesi (Samoa/Noua Zeelandă), Pieter Stemmet, Randall Morrison, Lotter Pretorius, Jody Rose, Kevin Luiters (Africa de Sud), Michael Stewart (Samoa/Noua Zeelandă);
Volei
UVT Agroland Timișoara (F) (1):
Andrea Lakovic (Muntenegru);
CSM Lugoj (F) (4):
Monique Stojanovic (Australia), Svitlana Shvanska (Ucraina), Aleksandra Cveticanin, Nina Jakic (Serbia).
CSU Univ. de Vest Timișoara (0): –
Legendă:
F – feminin
(L2) – Liga a II-a
(L3) – Liga a III-a
68 de sportivi străini sunt legitimați la echipele din județul Timiș din eșaloanele naționale
După cetățenii (21): Serbia – 14, Noua Zeelandă – 9, SUA – 7, Tonga – 6, Muntenegru – 5, Australia – 5, Africa de Sud – 5, Brazilia – 4, Franța – 3, Croația – 2, Ucraina – 2, Fiji – 2; Samoa – 2, Marea Britanie – 2, Grecia – 2, Nigeria – 1, Argentina – 1, Coasta de Fildeș – 1, Belgia – 1, Bosnia și Herțegovina – 1, Togo – 1.