Timişorenii Maestros Del Ritmo, pe primul loc în lume în clasamentul Mixcloud

Timişorenii Maestros Del Ritmo, pe primul loc în lume în clasamentul Mixcloud

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul  Maestros del Ritmo, creat în Timişoara drept brand nişat pe evenimente cu muzică electronică, se propagă masiv în toată lumea.

Românii şi-au revendicat statutul de „hall of famers” pe celebra platformă de muzică – Mixcloud.


Volumul 23, din seria care i-a consacrat pe artişti, este oficial cel mai ascultat mix al anului, conform celui mai recent Top 10, la categoria Best of 2017, publicat pe blogul site-ului.

Release-ul timişorenilor a devansat show-uri semnate  Richie Hawtin, DJ Vadim sau chiar episodul final al show-ului radio Global – bijuteria prin care Carl Cox a schimbat faţa muzicii electronice.

La categoria Best of 2017 Dance, în cadrul aceluiaşi clasament, timişorenii ocupă locul trei în topul anului, devansând artişti ca Don Diablo, Above and Beyound, Carl Cox, Adam Beyer, Markus Schulz, Nicole Moudaber sau DJ HackS. Pe primele două poziţii în acest top se află DJ Stevie B şi John Digweed.

Membrii John Trend şi duo-ul Dirty Nano, format din Tinu Vidaicu şi George Hora, sunt recunoscuţi la nivel naţional pentru rezidenţa la hot spot-uri precum Epic Society Timişoara sau Ponton Casa Baraj din Văliug, precum şi pentru prestaţii live memorabile semnate la Untold Festival 2016 &2017 şi Airfield Festival 2017.  Cel mai recent succes îi ridică, însă, la sfârşitul acestui an, la rangul de „most wanted DJ act” din ţară, dar şi din comunitatea deep şi tech house din întreaga lume.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.