Zeci de milioane de euro pentru un proiect care va îmbunătăți circulația...

Zeci de milioane de euro pentru un proiect care va îmbunătăți circulația rutieră în vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

A fost semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul care vizează modernizarea culoarului de trafic Mureș Nord, de la Gelmar la Ilia, care include cinci drumuri județene, totalizând 65,84 kilometri.


Modernizarea acestor drumuri va asigura legătura indirectă cu rețeaua transeuropeană de transport rutieră și feroviară, iar accesul la orașele Simeria și Geoagiu și la comunele Bănișca, Hărău, Ilia, Rapoltu Mare și Șoimuș, precum și la satele aparținătoare – localități în care trăiesc 32.248 de locuitori – va fi mult mai ușor, permițând, totodată, dezvoltarea economică și turistică a zonelor străbătute de aceste drumuri.

Pe lângă modernizarea drumurilor județene, proiectul presupune și reabilitarea a opt poduri aflate pe traseu și amenajarea de trotuare, montarea unor parapeți metalici de protecție și a 2.125 de indicatoare rutiere. Durata proiectului este de 56 de luni iar valoarea acestuia este de aproximativ 35,16 milioane euro, din care finanțarea nerambursabilă este de aproximativ 34,27 milioane euro iar contribuția beneficiarului este de 0,89 milioane euro. Până în prezent, în cadrul programului de conectare a nodurilor secundare și terțiare la rețeaua transeuropeană, au fost depuse pentru finanțare zece proiecte, din care patru au fost contactate, trei se află în etapa de precontractare iar trei proiecte au fost retrase.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.