În satele bănățene care au aparținut odinioară unor familii nobiliare stabilite în provincie, mai există și astăzi un mare număr de conace care au o poveste de-a dreptul fascinantă și care i-ar putea încânta pe mulți turiști, dacă cele mai multe dintre ele n-ar fi fost lăsate în paragină și nu s-ar fi degradat peste măsură, din cauza nepăsării și a lipsei de interes pentru istoria locurilor. Cele puține la număr care au fost refăcute sau unele planuri de restaurare ale acestora demonstrează, fără doar și poate, importanța pe care o pot avea și astăzi în lumea satelor conacele readuse la viață, pentru a organiza circuite turistice atractive pentru vizitatori.
Nobilii „de Zaguzsen”
Nu departe de orașul Caransebeș, în satul Zăgujeni care aparține de comuna Constantin Daicoviciu, se află unul dintre cele mai frumoase conace nobiliare din Banatul Montan, monument istoric de interes local, care se distinge și astăzi în peisajul satelor din zonă și este o adevărată atracție turistică, mărturie a unor vremuri demult apuse. Construcția conacului, cunoscut sub numele de Jakabffy-Juhász, a fost începută în anul 1835, de Miklós Jakabffy, descendentul unui armean catolicizat care fusese înnobilat de arhiducesa Maria Tereza, devenind una din cele mai importante familii nobiliare ale imperiului. Aceasta cumpărase, în 1808, domeniul de la Zăgujeni, adăugând titlului său nobiliar și pe acela „de Zaguzsen”.
După moartea sa, lucrările au continuat sub supravegherea lui Gyula Jakabffy, unul din cei doi fii adoptivi ai acestuia, și au fost terminate în 1850. Cum Gyula Jakabffy avea numeroase datorii, proprietatea a fost vândută baroanei Hermine von der Heydte dar nu după mult timp, când fiul ei a încetat prematur din viață, a revândut conacul și întregul teren pe care-l stăpânea, familiei de industriași vienezi Juhász. Clădirea, a fost extinsă, modernizată, a fost amenajat parcul din jur, pe unde era și intrarea principală în conac, și o seră. Celălat fiu a construit, pe partea sa de domeniu, un alt complex de clădiri în care se află astăzi un orfelinat.
Conacul cu blazon, ajuns sediu de mașini agricole
Fațada principală a conacului care dă spre drum și apre o lungime de peste o sută de metri și este decorată cu pilaștri care au în partea superioară capiteluri bogat ornamentate, în timp ce ancadramentele ferestrelor și alte elemente de decor ale fațadei sunt realizate într-un stil neobaroc provincial rustic, caracteristic acestei zone. Pe celelalte laturi ale conacului predomină stilul neoclasic, mult mai sobru, cu blazonul familiei reprezentat pe fronton, iar pe una din părțile laterale se află o loggie deschisă spre exterior.
Impozantul conac are nu mai puțin de 22 de camere, în care se mai păstrează teracote și șeminee originale, două bucătării, două băi, o terasă de o mărime impresionantă și o pivniță uriașă, aproape cât suprafața întregii clădiri în care se află și una din cele trei fântâni ale domeniului. Este înconjurat de un parc dendrologic cu arbori seculari, printre care cinci specii de brad, arbori exotici și pomi fructiferi, care se întinde pe mai bine de un sfert de hectar.
În jurul conacului se mai află opt corpuri de clădire auxiliare. În anii interbelici, conacul a fost locuit de Jakabffy Elemér, vicepreședinte al Partidului Maghiar din Regatul României Mari. A fost arestat în 1944, iar conacul a fost ocupat de trupele sovietice ajunse în Banat. Patru ani mai târziu a fost naționalizat și a devenit sediu al stațiunii de mașini agricole. Actualii proprietari, acționari într-o societate comercială din zonă, au renovat parțial conacul cumpărat după 1990 și intenționează să amenajeze aici un așezământ social sau medical dacă vor găsi asociați dispuși să investească în acest proiect dar ar putea fi promovat cu succes și într-un traseu cultural de turism local.
O donație pentru servicii aduse Coroanei Imperiale
Un alt conac care, dacă ar fi restaurat, ar putea impresiona turiștii, este cel care a aparținut familiei Athanaszievich din satul cărășean Valeapai, care aparține de comuna Ramna. Terenurile din sat au fost donate la începutul secolului al XIX-lea fraților Marcel și Emil Athanaszievich, care făceau parte dintr-o familie nobiliară sârbească, pentru servicii aduse Coroanei Imperiale. Construcția conacului a fost începută în anul 1840, cu meșteri sârbi și coloniști italieni, iar în jurul acestuia au fost ridicate mai multe clădiri anexe, o ghețărie și o moară.
Construcția neoclasică, asemeni celor mai multe conace din regiune în acea epocă, are dimensiuni impresionante, cu un demisol boltit și etaj, care domina întreaga zonă. Fațadele erau decorate cu frontoane și pilaștri cu capiteluri toscane din care astăzi nu se mai pot vedea decât câteva urme, ferestrele de la etaj aveau ancadramente de factură neoclasică și obloane de lemn, pereții sunt din cărămidă iar acoperișul, care avea o șarpantă cu structură de lemn, este astăzi prăbușit. Și acest castel era înconjurat de un minunat parc, cu specii rare de pomi, pe care localnicii îl considerau un adevărat rai, dar care n-a supraviețuit tăvălugului comunist.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea domeniul, moștenit de o nepoată a fraților Athanaszievich, a fost arendat de soțul acesteia, baronul Tallian Béla, lui Ambrozy Béla, care l-a ipotecat, iar după primul război mondial, proprietatea a fost cumpărată de familia Riesz, care a stăpânit-o în anii interbelici. Conacul a fost naționalizat de la ultimul proprietar, Petru Riesz, a fost transformat în casă de nașteri, a devenit apoi sediu CAP și loc de cazare al muncitorilor sezonieri iar după 1989 a fost abandonat și lăsat în paragină.
A fost retrocedat proprietarilor după ce a fost vandalizat și continuă să se se ruineze văzând cu ochii, deși este clasat ca monument istoric care, restaurat, ar putea fi un loc emblematic al satului.
Surse foto: monumenteuitate.org, wikipedia.org, expressdebanat.ro
