Gabriela Popovici: „Cred că Nicolae Robu a fost informat, dar nu a...

Gabriela Popovici: „Cred că Nicolae Robu a fost informat, dar nu a considerat un gest exagerat achiziționarea autoturismelor de către Colterm” VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Cu probleme financiare grave, salvată în trecutul apropiat cu bani de la guvern, conducerea Colterm frapează prin modul în care alege să folosească banii companiei. Aflată în colaps financiar, cu datorii istorice de 150 de milioane de lei și curente de 30 de milioane de lei, Colterm a achiziționat mașini noi pentru directori.

Justificarea directorului Colterm, Emil Șerpe, este una cel puțin banală: desele deplasări la București ale conducerii la București. „Este surprinzătoare decizia pentru toți cetățenii, ținând cont mai ales de faptul că doar săptămâna trecută Colterm a avut o avarie care a lăsat fără apă caldă și căldură o bună parte din oraș. Văd că prioritatea este achiziționarea mașinilor”, a spus cu privire la acest subiect Gabriela Popovici, consilier local PSD, invitată la PRESSALERT LIVE.

Reacția primarului Nicolae Robu a fost mai degrabă una de înțelegere asupra deciziei conducerii Colterm. „Să presupunem că a fost luat prin surprindere de achiziție, cu toate că, ținând cont de atitudinea sa și dorința de a cunoaște tot ce se întâmplă sub aripa primăriei, cred că a fost informat dar nu a considerat că ar fi un gest exagerat achiziția autoturismelor.


Nu cred că la Colterm sunt 13 directori. Sunt cam multe, totuși”, a opinat Gabriela Popovici, aflată în studioul HDV.

La sfârșitul anului trecut, Colterm a fost ajutată cu bani de la Guvernul României pentru ca timișorenii să nu rămână în frig. Probleme cunoscute deja sunt și la Societate de Transport Public Timișoara (fostă RATT), care nu își mai poate plăti angajații, vina fiind dată pe faptul că, cu banii aceia se cumpără gaz la Colterm, pentru asigurarea căldurii. „La RATT mai este o altă problemă. E un paradox, oamenii au ieșit pe bună dreptate în stradă. Pe de altă parte, de consiliul local a fost trecută hotărârea prin care RATT asigură gratuități în valoare de 2,2 milioane de lei terților, în condițiile în care nu sunt bani pentru plata propriilor angajați. Terții sunt diverse asociații, chiar și anumite cluburi sportive pot beneficia de gratuități. Anul trecut s-a vrut construirea a zece blocuri pentru a stimula salariații, iar acum nu mai ai bani să plătești salariile”, a declarat Gabriela Popovici, consilier local PSD.

Primarul Nicolae Robu a pus neplata salariilor angajaților Societății de Transport Public Timișoara în baza unui mai vechi proces cu fiscul, pierdut de primărie și, pe atunci, RATT, astfel că subvențiile asigurate de autoritățile publice locale nu mai ajung. Întrebată dacă are Primăria Timișoara probleme cu asigurarea fluxului de bani, Gabriela Popovici a specificat că: „privind exercițiul financiar pe 2017, bugetul a fost aprobat destul de târziu. Când s-a supus votului în plenul consiliului local, am subliniat faptul că estimările făcute privind încasările sunt mai mult decât optimiste. S-au făcut niște prognoze nerealiste. Grupul de consilieri locali PSD a subliniat acest lucru, iar pe baza acelui plan de încasări puțin nerealist s-au făcut toate propunerile de investiții pe 2017. Se va dovedi că încasările sunt sub 80%, iar ca urmare au rămas o serie de puncte de investiții sau reparații”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.