Muzicianul care nu poate uita Timișoara

Muzicianul care nu poate uita Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Tavi Iepan trăiește de 30 de ani în străinătate, însă orașul natal îl atrage ca un magnet.

Deşi a cochetat pentru scurt timp cu chitara încă de la vârsta de şapte ani, fondatorul trupei Rezident Ex, Tavi Iepan, născut în Timişoara şi stabilit de mai mulţi ani în Germania, a devenit îndrăgostit de muzică după ce părinţii săi i-au interzis să mai joace fotbal. Artistul care îşi aminteşte că a studiat pentru prima oară acordurile de chitară ale piesei „House of the Rising Sun“ (The Animals) a susţinut primul său concert la Casa Studenţilor.

„Aveam şapte ani, când am primit prima chitară, dar m-am lăsat rapid fiindcă eram pasionat de fotbal. Fiindcă notele de la şcoală nu mai erau aşa bune, tatăl meu mi-a interzis să mai joc fotbal. Aşa m-am reapucat de chitară şi am vrut să învăţ acordurile de la House of the rising Sun. După ce m-am mutat pe strada Gării, i-am cunoscut pe Marius Iacovania, după care am făcut cunoştinţă cu Fane Dandu şi Ilie Stepan. Primul meu spectacol l-am susţinut la Casa Studenţilor, la vârsta de 15 ani, unde am cântat două sau trei piese singur pe scenă“, spune artistul care înainte de acest episod a absolvit şi cursuri de muzică la Şcoala Populară de Artă.

Printre formaţiile în care a activat Tavi Iepan se numără Ecou, Autostop, Progresiv TM sau Cargo.

„Pe vremea aceea cu cât cantai mai mult, cu atât intra microbul mai tare în tine. Mergeam la concerte cu gaşca, unde vedeam Phoenix….Îmi doream să fac ceva asemănator. Am fost şi la Şcoala Populară de Artă vreo doi ani dar acolo era muzică clasică. Eu vroiam rock. Pe vremea aceea muzicienii se cunoşteau între ei cei care cântau. Erau consacraţi. Am prins vremuri faine când Petru Umanschi făcea discotecă şi se cânta. Era la modă chitara. Boom-ul de beat a fost puternic, în fiecare liceu erau trupe care cântau. Prima trupă a mea a fost Ecou. După aia am fost pe cont propriu, şi mai apoi în Autostop. Când am venit eu în trupă, ei cântau rock progresiv, mai complicat. Jebe (n.n. Mircea Jebelean – tobarul trupei) îmi zicea că bine ca ai venit că vreau să fac new wave. Am intrat în zone din astea. Ascultam The Police. Şi Clash. Sau Boomtown Rats . Nu am ajuns la un compromis, s-a spart gaşca şi fiecare a mers pe alte zone. A urmat Progresiv TM unde am cântat repertoriul pe care îl aveau ei. A existat o singura piesă compusă de mine în acea perioadă la această trupă, Biciclistul anonim . După care a venit Cargo“, spune artistul.

În primăvara anului 1988, Tavi Iepan a părăsit ţara noastră şi s-a stabilit legal în Germania, „episodul“ acesta din viaţa artistului fiind unul memorabil.

„Am plecat în primăvara anului 1988 din România. Fosta mea soţie era de origine germană, aşa am reuşit să plec. Am plecat direct din turneu, am avut un concert la Arad şi noaptea la ora trei m-am urcat în tren. Nu era ţipenie de om, vagonul era gol, eram doar eu cu chitara mea, nu am avut niciun alt bagaj“, îşi aminteşte artistul.


Printre cele mai memorabile concerte susţinute de Tavi Iepan din acele vremuri s-a numărat un recital susţinut de Cargo la Casa Studenţilor, unde trupa aflată atunci la început a repurtat un succes considerabil.

„Cel mai memorabil concert pentru mine din acea perioadă a fost recitalul Cargo, la Casa Studenţilor. Şi asta fiindcă atunci am avut repertoriu complet, am cântat 12 piese proprii şi mai cântam şi trei cover-uri, printre care se numărau piese de U2 sau Rolling Stones. Atunci am văzut că trupa noastră funcţionează. Nu se dăduse nicio piesă de-a noastră la radio şi publicul a gustat din plin compoziţiile noastre. Am avut un mare succes şi asta ne-a dat încredere, fiindcă în muzică trebuie să verifici ceea ce faci. Am mai avut un concert memorabil tot cu Cargo, la Bucureşti, la Teatrul Tănase, unde am cântat în deschiderea celor de la Timpuri Noi. Ştiam că suntem pe direcţia bună“, îşi aminteşte Tavi Iepan.

„Rock-ul era la modă şi se cânta mult“

Chiar dacă muzica rock a anilor 80 din Timişoara avea parte de o serie de piedici din partea cenzurii comuniste şi a faptului că în acea vreme muzicienii îşi procurau instrumentele de scenă foarte greu, viaţa artistică era una de invidiat iar publicul era omniprezent la toate manifestările.

„Rock-ul era la modă şi se cânta mult. Mergeam peste tot, Phoenix cânta la Liceul de Construcţii şi publicul venea cu entuziasm. Pe vremea aceea cu un afiş A4 adunai 4-500 de spectatori.


Ţin minte că repetam cu Autostop la clubul Electromotor, unde aveam şi seri tematice, cu invitaţi ca Arpi Kajtar sau Bujor Hariga. Cu Cargo am repetat la clubul Tehnolemn şi la repetiţii mai veneau şi prieteni care la rândul lor îşi aduceau alţi prieteni. În jurul fiecărei trupe era o gaşcă, o emulaţie. Pe vremea aceea era public care asculta rock. Ştiau despre ce e vorba când intrau în sala de spectacole. Şi atunci concertele erau pe bani, biletele costau între 20 şi 50 lei. Era arhiplin dar banii nu-i primeam noi. Artiştii erau plătiţi după atestat. De aceea ne şi tolerau, că făceau bani cu noi. Adevăraţii bani se făceau când cântai la restaurant la mare, la unele trupe în vogă mai primeai bani şi de la şefii de local unde cântai. Câştigam lunar cam două salarii de inginer pe vremea aceea“, spune Tavi Iepan.


Înainte de a reveni pe scena românească cu proiectul Locatarii, artistul a mai avut diverse colaborări, inclusiv cea cu grupul Flying Wood. Artistul care spune că a „furat“ meserie de la oameni ca Marius Iacovania, Ilie Stepan sau „Laci Herdina“ a lansat anul trecut cel de-al doilea album alături de formaţia Rezident Ex. În ceea ce priveşte scena rock actuală artistul consideră că muzica rock este o nişă îngustă.

„Acuma e foarte greu să cânţi rock în România, nu ştiu care a fost ultima trupă care a umplut Sala Olimpia. Rock- ul a devenit o nişă îngustă şi majoritatea trupelor româneşti cu nume trăiesc din festivaluri sau apariţii la Zilele Oraşului. Unde intrarea e liberă. Este o vorbă germană care spune că pisica îşi muşcă singură coada. După ce cânţi pe gratis, e foarte greu ca mai apoi să aduci public pe bani. La Hamburg nu ai nicio şansă să vezi trupele mari la concerte gratuite“, spune Tavi Iepan.

„Secretul unui bun muzician este talent, muncă şi …noroc“

Din cauza faptului că România nu are parte de o industrie muzicală sănătoasă, turneele trupelor rock au parte de obstacole tot mai mari. Cu toate acestea, artistul consideră că muzicienii din breaslă trebuie să meargă mai departe, „pentru cei interesaţi“.

„Cu Locatarii am făcut o treabă foarte frumoasă, dar era foarte dificil pentru mine din Hamburg să ţin un proiect în România. Cu Rezident Ex am avut anul trecut un turneu la care au venit oamenii interesaţi. Din cauza stării actuale a rock-ului, mulţi sunt nevoiţi să cânte în trupe de cover-uri şi îi înţeleg, şi eu aş face la fel dacă aş trăi în România. Am avea nevoie şi noi de un impresar în Bucureşti, fiindcă acolo e concentrată media. Avem nişte invitaţii la festivaluri cu Rezident Ex, sperăm ca lucrurile să se concretizeze. Eu nu fac muzică să mă îmbogăţesc, dar trebuie să acoperi nişte cheltuieli de turneu. Da, uneori îţi vine să te laşi de asta, dar o faci mai departe pentru cunoscători. Dacă trupele mari de rock româneşti ar câştiga zeci de mii de euro aş fi bucuros, înseamnă că funcţionează sistemul. E un amatorism, nu există cu adevărat industrie muzicală. Cred că secretul unui bun muzician este talent, muncă şi …noroc. Puteam să mă întorc în România şi-n anii 90, dar… exemplele de atunci m-au făcut să părăsesc ideea. Mineriadele, corupţia… ai tot timpul că ţi se mai trage o lopată în frunte. Şi acum parcă suntem un laborator de încercare. Iubesc Timişoara şi România şi ce am avut de spus am pus pe discuri“, spune Tavi Iepan.


Una din problemele cu care se confruntă scena de rock din România este aceea că unii oameni „din breaslă“ nu sunt deloc profesionişti. În plus, „industria“ muzicală de la noi este cât se poate de atipică.

„Am păţit-o de câteva ori…concerte anulate de pe o zi pe alta. Sau trimiţi afişele pentru spectacol cu trei săptămâni înainte şi patronul le pune cu două zile înainte de spectacol. Trebuie să vii cu instalaţie profi, să nu faci rabat de la calitate. Patronii nu au probleme, dacă vin o sută de oameni sau 50, ei nu ies în pierdere. Trupele rock cântă de obicei pe banii de bilete. Sunt locuri în România unde parcă a a murit rockul. Asta mi-au zis-o şi alţii, nu e numai constatarea mea. Eu fac muzică nu neapărat ca să mă îmbogăţesc. Problema e că nu poţi să faci o chestie normală dacă nu câştigi atâţia bani cât să îţi acoperi cheltuielile. Dacă trupele mari româneşti ar câştiga 50 de mii de euro la un concert aş fi bucuros. Atunci aş şti că funcţioneaza sistemul. De zeci de ani în România nu există industrie muzicală, cel puţin în rock, e amatorism. Afară apar zece trupe noi promiţătoare în fiecare an, care trec din cluburi în săli mari. Sistemul funcţionează“, spune Tavi Iepan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.