Prefectura Timiș, raport de activitate pe 2017. Care au fost marile probleme

Prefectura Timiș, raport de activitate pe 2017. Care au fost marile probleme

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

2017 a fost un plin de activități la Prefectura Județului Timiș. Conducerea instituției și-a prezentat astăzi raportul de activitate. În cursul anului 2017, Prefectura Timiș a fost condusă în prima parte a anului de Mircea Băcală și de subprefectul Daniel Franțescu, și în a doua parte a anului de prefectul Eva Andreaș, care l-a avut ca subaltern tot pe Daniel Franțescu.

Conform datelor din raportul care are aproape 70 de pagini, prefectura a primit aproape 1.000 de petiții, a evaluat aproape 100 de funcționari și a elaborat un plan anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici, iar corpul de control al prefectului a efectuat verificări la cinci primării din județ, în cursul aceluiași ani.

În viziunea prefectului Eva Andreaș, cele mai mari probleme cu care s-a confruntat instituția în 2017 au fost furtuna din 17 septembrie și problemele legate de aplicarea Legii fondului funciar.


În acest din urmă caz, problemele sunt de mai mulți ani și se referă la greutățile pe care le întâmpină primăriile în situații în care trebuie să gestioneze investiții pe anumite terenuri. „Debutul mandatului meu a fost în data de 28 august. Atunci am plecat la o convocare a ministerului pe situații de urgență la Brașov, după care pe 17 septembrie furtuna a lovit județul Timiș. Vă dați seama că a fost o noutate și pentru mine. La două săptămâni după numirea pe funcție, a fost un moment inedit. Acel moment însă ne-a închegat ca și echipă la nivelul județului Timiș. Am învățat ce înseamnă să lucrăm împreună, ce înseamnă priorități. Pentru mine a fost o noutate ceea ce înseamnă acțiunile ISU. Avem o problematică legată de punerea în posesie și Legea fondului funciar. Tocmai în acest context, la o lună după numirea pe funcție, am constituit o echipă mixtă pentru a veni în sprijinul primarilor pentru punerea în aplicare a Legii fondului funciar. Echipa se deplasează la fiecare unitate teritorial-administrativă. Echipa este formată din specialiști pe fond funciar de la Instituția Prefectului și de la celelalte instituții cu abilități în domeniu. Echipa se deplasează săptămânal în teritoriu, conform unui grafic bine stabilit și merge acolo unde au fost identificate probleme, pentru că, de ce să nu o spunem, și noi avem probleme la nivelul județului Timiș cu aplicarea Legii fondului funciar, dă consultanță și caută și identifică soluții la problemele ridicate”, a declarat prefectul Eva Andreaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.