Război PNL-PSD la Lugoj. Acuzele care l-au adus pe șeful liberalilor la...

Război PNL-PSD la Lugoj. Acuzele care l-au adus pe șeful liberalilor la poliție

0
DISTRIBUIȚI

Scandal între liberali şi social-democraţi în Lugoj, acolo unde preşedintele PNL Lugoj a fost audiat la poliţie după ce ar fi făcut publice copii ale unor documente care arătau că mai multe baluri ale PSD au fost plătite cu bani de la bugetul local, scriu jurnaliştii de la lugojeanul.ro

“Am fost chemat pentru că în luna martie domnul Tudor Trăilă a reclamat că au fost publicate documente din cotabilitatea Casei de Cultură, iar recent a făcut precizarea că acestea au apărut pe pagina mea de Facebook. Am spus că nu-mi amintesc de unde le am, însă am depus şi o plângere penală prin care cer să se cercetez toată situaţia de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj şi a plăţilor ilegale făcute pentru chefurile PSD”, a declarat preşedintele PNL pentru sursa citată.

În plângerea depusă la poliţie, liberalul acuză că prin Casa de Cultură s-au sustras 125.000 de lei, în perioada 2009 -2016, bani care ar fi fost cheltuiţi pentru 13 evenimente organizate de social-democraţi.

“Începând cu anul 2009 şi până la sfârşitul anului 2016, Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, instituţie de drept public, subordonată Consiliului Local al Municipiului Lugoj, a făcut în mod repetat (continuu) şi nelegal, plăţi către diverse entităţii (persoane fizice ori persoane juridice), în vederea prestării de servicii artistice la evenimentele organizate de către: Partidul Social Democrat – Organizaţia Lugoj, Uniunea Social Liberală – Organizaţia Lugoj, precum şi de catre Uniunea Sindicatelor Independente Timişul.


Evenimentele s-au organizat sub urmatoarele denumiri: ”O zi pentru mai bine” – în general în luna noiembrie a fiecărui an; ”Balul Mărţişorului” – în general organizat în perioada 1-3 martie a fiecărui an; ”Balul Femeii” – în general organizat în perioada 6-9 martie a fiecărui an; ”Balul sindicatelor” – în general organizat în ziua de 1 mai a fiecărui an. Participarea la aceste evenimente se făcea, doar pe baza de invitaţii (contra cost), distribuite de către membri PSD Lugoj, iar nu de către Casa de Cultura, cea care finanţa evenimentele”, arată preşedintele PNL Lugoj în plângerea sa.

Liderul PSD Lugoj, Francisc Boldea, care este şi primar al oraşului nu a putut fi contactat până la ora publicării acestui articol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.