Strategie națională

Strategie națională

0
DISTRIBUIȚI

Sistemul din România e varză. Fie că vorbim de învățământ, sănătate sau explorarea spațiului cosmic. Astfel, oarecum e normal, în opinia majorității, ca un domeniu precum sportul să fie la periferie. Lumea e revoltată de sumele mari de la stat care merg către activități precum „datul cu piciorul în minge” ori aruncarea ei cu mâna într-o poartă mică. Parțial au dreptate, de moment ce încă avem știri cu persoane care mor de frig și de foame pe străzile unor „metropole” cu pretenții. Lucrurile sunt însă ceva mai complicate. Sportul nostru de performanță nu ar trebui să reprezinte ceea ce este acum: câteva duzine de vedete bine plătite și restul, Dumnezeu cu mila! Beneficiile activității fizice sunt ignorate, probabil, de grija zilei de mâine. Sună ca o teorie obositoare, dar, culmea, prin sport se pot rezolva și o mare parte din problemele de sănătate, sociale și de educație ale populației.

România e printre puținele țări europene care nu are niciun fel de strategie în acest domeniu.


Doar niște idei aruncate. Performerii actuali sunt mai degrabă descurajați, vezi scandalul rentelor viagere. Ce să mai spunem de condiții și baza sportivă. Una care în majoritatea orașelor constă într-un stadion de pământ și beton, făcut pentru vechile defilări, și o sală care în Vest nu ar fi adecvată nici pentru echipa liceului. Pe lângă bazinul de selecție tot mai restrâns, avem ”elita” financiară. În Liga I la fotbal sau în primul eșalon la handbal feminin plătim foarte bine. În cel din urmă caz am reușit să aducem recent campioane mondiale din Brazilia. Cum? Din banii primăriei, bineînțeles. În contrast, unii sportivi olimpici au ajuns să-și dispute în străinătate campionatul național românesc. La probleme, guvernanții au venit cu „soluții” care au adâncit ambiguitatea. Așa cum e cazul pragului de 5% către sport din bugetul local. În multe cazuri, asta a însemnat pomparea cu și mai mult spor a banilor publici în buzunarele unor mercenari. Strategia primăriilor, de aparentă foame pentru performanțe de pe o zi pe alta, e dictată din birourile șefilor. Iar administratorii sunt, desigur, specialiști și în sport. Altfel te prezinți în fața alegătorilor cu câteva cupe și medalii la gât.

Între timp, kendama e noul ”sport național”, dar mă tem că nu va fi în program lângă judo ori gimnastică la Tokyo 2020. Jocurile Olimpice, un barometru pentru starea sportului, arată că suntem într-o continuă scădere și nu ar fi exclus ca în Japonia să repetăm ”performanța” din urmă cu 84 de ani de la Berlin, adică zero medalii de aur. Un zero mare. Ca strategia națională a guvernelor de după ’89 în privința sportului. Altfel, națiuni care au împreună populația Bucureștiului, Slovenia și Islanda, se pregătesc să cucerească podiumurile, credeți că întâmplător?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.