Timișorenii au stat la cozi uriașe pentru a lua apă sfințită de...

Timișorenii au stat la cozi uriașe pentru a lua apă sfințită de la Catedrala Mitropolitană GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Mii de timișoreni au venit, astăzi, la Catedrala Mitropolitană pentru a participa la slujba de Bobotează, dar și pentru a lua apă sfințită. Slujba, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, s-a terminat în jurul orei 13.00, după care mai mulți preoți au sfințit apa din butoaiele amplasate în jurul lăcașului de cult.

Spre deosebire de alți ani, credincioșii nu s-au înghesuit pentru a lua apă sfințită, însă s-au așezat la rând cu câteva ore înainte de terminarea slujbei. Astfel, în fața Catedralei Mitropolitane, dar și în lateral, s-au format cozi uriașe.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Timișoara, în acest an au fost pregătiți aproximativ 5.000 de litri de apă sfințită, distribuiți în șase puncte, la Catedrala Mitropolitană.

Pe data de 6 ianuarie se sărbătorește botezul lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul în apa Iordanului. În această perioadă are loc tradiționala sfințire a caselor, iar credincioșii din județul Timiș sunt sfătuiți de către mitropolitul Banatului să le deschidă ușa preoților.

„Chiriarhul a arătat că binecuvântarea caselor în această perioadă a anului bisericesc se face cu apă sfințită, plină de harul cel nevăzut al lui Dumnezeu.


De aceea, toți credincioșii sunt îndemnați să deschidă ușa preoților slujitori, care în aceste zile trec pragul caselor, pentru că în felul acesta se împărtășesc de bucuria praznicului Arătării Domnului, și totodată, primesc harul pentru sfințirea sufletului și întărirea în credința ortodoxă”, transmite Arhiepiscopia Timișoarei.

Foto: Virgil Simonescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.