O scăpare cel puțin amuzantă se poate observa pe pliantul care prezintă agenda concertelor Filarmonicii „Banatul” pe care orchestra instituției le va susține în acest an. Din înșiruirea orașelor bănățene în care vor concerta artiștii instituției face parte și Drobeta Turnu Severin, capitala județului Mehedinți.
Eroarea a fost sesizată aseară, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, acolo unde invitat a fost directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni.
„Am avut o mândră la Turnu Severin şi am vrut să fac un concert…”, a glumit Ioan Gârboni, aflat în studioul HDV, când a fost întrebat de ce Filarmonica Banatul a inclusiv Drobeta Turnu Severin pe lista oraşelor bănăţene.
Mai multe oraşe, atât din zona de vest a ţării, cât şi altele din apropiere, vor fi cel puţin pentru o seară gazdele Filarmonicii Banatul. „Face parte din proiectul de management intitulat Dezvoltarea şi extinderea Filarmonicii Banatul în mai multe zone. Avem concerte şi la Arad, unde e altă filarmonică şi nu vrem să ne interpunem. La Turnu Severin a mers până acum Craiova, care nu a mai venit în ultimul timp. Ne-au cerut primarul şi viceprimarul să mergem. Avem concerte în oraşe aşa zise bănăţene, inclusiv la Orăştie, la Deva, dar nici ele nu sunt oraşe bănăţene”, a explicat Ioan Gârboni la PRESSALERT LIVE.
De altfel, directorul Filarmonicii Banatul a vrut să iasă din dificultate prin glume, spunându-i moderatorului emisiunii că: „am vrut să vă ridic o minge la fileu şi am tipărit astfel. Concertele nu costă niciun ban. Colegii mei, în schimb, ies în câştig”.