UVT Agroland vrea să-și asigure în următoarea lună prezența în play-off. Dinamo...

UVT Agroland vrea să-și asigure în următoarea lună prezența în play-off. Dinamo și Zalăul, așteptate într-un nou cuplaj voleibalistic la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Formațiile timișorene de volei din prima ligă încep mâine jocurile oficiale din noul an. Fetele de la UVT Agroland sunt favorite în duelul cu Dinamo București, formație pe care au învins-o în 2017. În schimb, formația masculină CSU Univ. de Vest pare victimă certă pentru campioana Volei Municipal Zalău.

Timișorenii vor avea parte și în 2018 de două meciuri unul după altul în Sala UVT Oituz. Mâine, de la ora 17.00 CSU UV Timișoara întâlnește Zalăul. Gruparea oaspete deține titlul și se află momentan pe locul 4 în A1, dar bănățenii sunt codași, fără niciun punct acumulat în acest sezon.

Lucrurile vor sta diferite două ore și jumătate mai târziu, de la 19.30 e programat jocul UVT Agrolanda Timișoara – Dinamo București, în Divizia A1 feminină. În acest caz amfitrioanele sunt clar favorite. ”E greu de spus cum va fi meciul cu Dinamo. Dar, ca o apreciere, sigur avem prima șansă, am câștigat cu ei în campionat și Cupă. E meci de primă ligă însă și se poate întâmpla orice. Vom trata foarte serios partida pentru că trebuie să obținem trei puncte. Am avut o săptămână și jumătate, poate două, în care volumul a fost mai intens, trebuia să recuperăm ritmul de antrenament normal. E bine să începi acasă cu un adversar mai facil și un rezultat pozitiv îți dă altă formă de lucru pentru perioada următoare”, a declarat Bogdan Paul, tehnicianul lui ”Agro”.

UVT Agroland mizează pe continuitate și coeziunea lotului pe care s-a bazat de la începutul sezonului. Nou promovata de pe Bega nu a realizat niciun transfer deși există mici probleme medicale în cadrul lotului. ”Sunt proleme care tot apar. Am dorit ca în această scurtă pauză să se rezolve toate problemele medicale.


E greu să se întâmple toate lucrurile acestea, sunt afecțiuni care necesită mai mult timp de pauză. Probabil aceste dureri sâcâitoare le vor duce unele dintre ele până la finele sezonului pentru că, din păcate, nu avem de ales. Nu există absențe certe, doar mici probleme medicale… Sigur că clubul se va dezvolta. În momentul de față perioada de transferuri se încheie azi. Vom aborda acest sezon în aceeași formulă, cu acest lot compus din jucătoare cu experiență și junioare. E un format care creează multe bătăi de cap din toate punctele de vedere. Pe de altă parte, cu bani mulți și jucătoare valoroase toată lumea știe să facă treabă. E o provocare pe care ne-am propus-o atât partea administrativă, cât și cea tehnică. Vrem să demonstrăm că există în România echipe care pot face performanță și cu jucătoare românce și cu jucătoare junioare în ansamblul de lucru”, a precizat Bogdan Paul.

”Agro” își poate asigura prezența în play-off încă de la începutul lunii februarie. 2018 începe pentru timișorence cu adversari accesbili, urmând să joace, în ordine, cu Dinamo, CSM Lugoj, U Cluj și Penicilina Iași. ”Ca să fim siguri că suntem prezenți 100% în play-off va trebui să luăm toate aceste puncte, îmi doresc să luăm puncte și de la primele patru clasate. Pentru a ne apropia de locul 4 și probabil lupta finală pentru locul 4 se va da în play-off”, a conchis antrenorul lui UVT Agroland.

”Noi suntem pregătite ca înainte de fiecare meci. Am avut o perioadă de vacanță, dar această perioadă a campionatului ne găsește puțin obosite, dar suntem profesioniste și pregătite. E bine și nu în același timp, că poate suntem mai relaxate, dar trebuie să fim pregătite indiferent că jucăm cu Blaj sau Dinamo. Noi trebuie să ne facem jocul nostru și să obținem cele trei puncte… Într-adevăr e o lună mai grea. Avem meciuri importante. Îmi amintesc și de cel cu Lugojul, care, nu neapărat că suntem asemănătoare ca valoare, dar e și o rivalitate aici în județ. Uităm ce a fost în tur, că le-am bătut 3-0, va fi un meci greu și cu ele, dar noi știm că vom câștiga”, subliniat și Mihaela Ozun.

UVT Agroland a ocupă locul 5, cu 18 puncte, în Divizia A1, la trei puncte distanță de următoarea clasată, Știința Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.