Alegeri în USR Timiș. Cine face parte din noua echipă de conducere

Alegeri în USR Timiș. Cine face parte din noua echipă de conducere

0
DISTRIBUIȚI

În acest weekend, au avut loc alegeri în USR Timiș. Nu mai puțin de 50 de delegați l-au reales în funcția de președinte al USR Timiș pe Cristian-Alin Moș. La alegerile parlamentare din 2016, USR Timiș a obținut două mandate în Parlamentul României, unul de deputat, adjudecat de Cătălin Drulă și unul de senator, obținut de Nicu Fălcoi.

„Ne aşteaptă o perioadă deloc uşoară şi atât eu, cât şi colegii mei vicepreşedinţi ai USR Timiş şi cei din componenţa BPJ suntem foarte conştienţi de dificultatea şi însemnătatea obiectivelor pe care ni le-am asumat. De cealaltă parte, însă, e clar că doar aşa, prin implicare 100%, vom reuşi să producem primenirea din temelii a mediului politic românesc, adică exact ceea ce şi-a propus Uniunea Salvaţi România de la înfiinţarea ei şi ce ne dorim noi, cu toţii.


Iar mesajul meu, mesajul nostru către toţi cetăţenii judeţului Timiş care îşi doresc o altfel de Românie, pentru noi şi pentru generaţia copiilor noştri, este să ni se alăture. Am pornit la drum o mână de oameni, atunci când am pus bazele filialei judeţene Timiş a USR, şi acum suntem 134 membri, avem deja cinci filiale locale şi un program de dezoltare în teritoriu foarte ambiţios. Ceea ce vă spun acum este, aşadar, nu doar expresia unei speranţe, ci chiar o mărturie despre o experienţă pe care am trăit-o şi o trăiesc de aproape doi ani alături de colegii din echipa USR Timiş: schimbarea în bine a mediului politic românesc este posibilă. Masa critică a fost deja creată. E nevoie acum de cât mai multe persoane oneste, de bună-credinţă, responsabile şi dornice de implicare care să ni se alăture, pentru a face din USR o forţă care să conteze în mod decisiv în ecuaţia politică”, a declarat preşedintele USR Timiş Cristian-Alin Moş.

„În funcţiile de vicepreşedinţi ai USR Timiş au fost aleşi: Calin Badiu (Timișoara), Laura Boldovici (Timișoara), Alexandru Vărzaru (Timișoara), Cătălin Drulă (Timișoara), Dan Reșitnec (Timișoara), Liviu Brînduşoni (Lugoj), Nicu Fălcoi (Timișoara), Zoli Nemeth (Timișoara). Biroul Judeţean al USR Timiş va avea următoarea componenţă: Mădălin Margan (Dumbrăvița), Răzvan Sorca (Timișoara), Marius Dumitrescu (Giroc), Sorin Șipoș (Timișoara), Laurențiu Marian (Fibiș), Petre Mihăieş (Timișoara). Actualul mandat al echipei de conducere şi a Biroului Permanent Judeţean va dura până la 1 iulie 2019”, a informat USR Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.