Mutare mai puțin anticipată făcută de ”Băieții în ghete”. ASU Politehnica a mai luat un mijlocaș, de această dată sub formă de împrumut. Vasile Mihai, de la prim-divizionara FC Voluntari, se pregătește de azi cu formația susținută de druckeri. În tur acesta a evoluat pentru CS Afumați.
Vasile Fernando Mihai (22 de ani) a venit de la deținătoarea Cupei României. În prima parte a campionatului mijlocașul născut la Tecuci a evoluat, tot sub formă de împrumut, pentru divizionara secundă CS Afumați. Pentru această grupare a marcat un gol, chiar împotriva UTA-ei, și a avut un total de zece apariții.
Interesant e că Mihai a efectuat junioratul la Academia Hagi, unde a fost de două ori campion național la juniori.
Voluntariul l-a împrumutat și la Tărlungeni (foto), grupare cu care a evoluat împotriva lui ASU Poli. Pentru echipa ilfoveană din Liga I, Vasile Fernando a bifat trei prezențe în elită. Debutul său a fost în toamna lui 2015, într-un 0-0 cu ACS Poli. De asemenea el a marcat un gol celor de la ASA, în primăvara anului trecut, la ultima apariție în primul eșalon.
Vasile Mihai evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv, în spatele vârfului, sau în banda stângă, el e împrumutat de la Voluntari până la finele actualei ediții de campionat. Până acum ASU Poli a mai oficializat transferurile lui Cristian Scutaru, Marvin Schieb și Olivier Lusamba. De asemenea, sub comanda lui Bogdan Andone se află și alte noutăți față de tur, precum Arthur Teut, revenit la echipă, Florin Lazea, care a fost împrumutat la Lugoj, sau Daniel Boloca (ex-Tatran Presov).
Florea, la Chindia
În lotul ”Băieților în ghete” se află în acest moment 13 jucători care pot acoperi posturi de la mijlocul terenului, în schimb, Andone are un singur vârf de careu: Lusamba. ASU Poli l-ar mai fi vrut în atac pe Daniel Florea, dar fostul atacant al lui UTA a semnat cu contracandidata Chindia Târgoviște, primul adversar din campionat în 2018.
Miercuri e următorul test pentru ASU Poli, când va întâlni divizionara C CSM Lugoj.