Probleme cu furnizarea de gaz la Timișoara. De câteva zile, timișorenii branșați la sistemul local au observat că au caloriferele mai reci decât de obicei. Oamenii au sunat disperați la Colterm. Compania locală de termoficare susține că la sistem ar fi fost mai multe avarii în acest weekend, pe care însă nu le-au comunicat oficial. Pe surse însă se vorbește de stocurile limitate care fac imposibilă furnizarea căldurii la parametri necesari.
Reprezentanții E.ON au declarat pentru tion.ro că au limitat stocurile de gaz către Colterm, din cauza datoriilor societății de termoficare. „Compania noastră a fost nevoită să limiteze cantitățile de gaze naturale livrate către Colterm, de la mijlocul săptămânii trecute, din cauza datoriilor acumulate și a nerespectării convenției de plată a acestora”, au spus oficialii E.ON Energie România.
Purtătorul de cuvânt al Colterm, Ofelia Hergheliu, nu comentează problema gazului. Întrebată dacă E.ON a sistat furnizarea de gaz, aceasta a declarat că ”la momentul de față nu există niciun fel de probleme.
Se furnizează la parametri normali și din punct de vedere al gazului, și din cel al cărbunelui. Stocul de cărbune pe care il avem în prezent este suficient pentru a depăși perioada critică, cu temperaturi scăzute. În plus, zilnic se face aprovizionarea cu cărbune, în medie, ne intră câte două trenuri cu cărbune. Aprovizionarea o facem pe întreaga perioadă a sezonului de furnizare, în felul acesta evităm creșterea datoriilor societății, având în vedere că plata pentru cărbune este cu scadenta la 30 de zile, iar facturile emise de noi, către populație, au termen de scadență pâna la 60 de zile”, a declarat Herghelegiu.
Nu este însă pentru prima dată când Colterm minte cu privire la datorii. În 2016, compania a lăsat Timișoara apă caldă din cauză că furnizorul de gaz nu a fost plătit la timp. La acea dată, Colterm susținea că de fapt ar fi vorba de o avarie, însă PRESSALERT.ro a descoperit că de fapt compania nu mai primește gaz. În prezent, Colterm are datorii de peste 100.000.000 de lei, lucru care însă nu a împiedicat conducerea companiei să își achiziționeze mașini noi. În ceea ce îl privește pe primarul Timișoarei, Nicolae Robu, cel care se împotrivește creșterii prețului facturilor la încălzire, deși prețul de componentelor implicate în procesul de producție a crescut, acesta este plecat într-o delegație în străinătate.