Control la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, după scandalul saloanelor de...

Control la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, după scandalul saloanelor de coșmar în care sunt internați pacienții UPDATE Reacția conducerii spitalului

0
DISTRIBUIȚI

O echipă formată din mai mulți medici inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș se află, în această dimineață, în control, la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara. Potrivit reprezentanților instituției, inspectorii verifică neregulile semnalate, ieri, în spațiul public. Și anume, condițiile în care sunt cazați pacienții în saloane.

Reamintim că două fotografii realizate în Secția de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara și postate pe Facebook, în acest weekend, au devenit virale. În imagini apar doi bătrâni internați într-un salon care arată jalnic: pereții sunt murdari, mobilierul este vechi, iar în geamuri sunt puse cearșafuri în loc de perdele.

Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, ne-a declarat că fotografiile sunt realizate pe Secția de Pneumologie, la etajul al doilea, în saloane scoase din funcțiune, dar în care s-au făcut internări din cauza numărului prea mare de bolnavi.

„Etajul doi este în lucru, parterul Secției de Pneumologie a fost modernizat, totul cu bani de la Primăria Timișoara. S-a început cu parterul, care este gata și acum s-a trecut la etajul doi, s-au scos toți pacienții, s-a dat jos tencuiala, se schimbă geamurile, ușile.


Iar într-un astfel de spațiu s-a pus repede un pat, pentru că sunt prea mulți pacienți. Ne cerem scuze pacienților noștri. Din păcate, nu avem surplus de saloane pentru a putea muta pacienții dintr-un salon într-altul. Din cauza frigului, sunt foarte mulți pacienți cu pneumonii în această perioadă, vin de peste tot și nu poți să-i refuzi”, a afirmat medicul Virgil Musta.

Pe de altă parte, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a scris, ieri, pe contul său de Facebook, că alta este, de fapt, fața Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș”, postând și câteva fotografii dintr-o altă secție modernizată.

“În mediul online și pe posturile naționale TV fac vâlvă niște poze din Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara. Din păcate, acele poze sunt actuale și prezentarea lor este legitimă. Ceea ce este, însă, incorect este că nu se spune că cea mai mare parte a spitalului are deja altă față, așa cum puteți vedea în pozele de mai jos. După zeci de ani -aproape o jumătate de secol!- în care nu s-a făcut nimic, acum se desfășoară o mulțime de lucrări! Și asta, pentru că, în timp ce predecesorilor decidenți de pe parcursul acelor zeci de ani nu le-a păsat, mie îmi pasă! Ironia sorții este, ca de obicei, că nimeni nu a spus nimic când nu s-a făcut nimic, vinovații nefiind deranjați, vâlva este acum când se face și multe sunt deja făcute! Dar, eu merg înainte cu fruntea sus! Cu conștiința împăcată că mi-am făcut și îmi fac datoria”, a scris Nicolae Robu, pe rețeaua de socializare.

UPDATE Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a transmis, astăzi, printr-un comunicat de presă, faptul că „își exprimă regretul pentru situația existentă”, dar că sunt nevoiți să facă internări „temporar” și în saloanele din Secția de Pneumologie care nu au fost reabilitate din cauza numărului mare de pacienți.

„Referitor la afirmațiile postate de o aparținătoare pe rețelele de socializare și preluate în presa locală și centrală, întreaga echipă a spitalului își exprimă regretul pentru situația existentă. Spitalul se află într-un proces amplu de reabilitare și reamenajare cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și se depun eforturi pentru ca toate saloanele să fie dotate conform noilor nome UE, iar pacienții să beneficieze de condiții de cazare optime. Atenția noastră este îndreptată asupra pacienților, iar actul medical este prioritar. Momentan, lucrările de reabilitare și reamenajare nu au fost finalizate în toate saloanele. Aducem aminte că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara este un spital de specialitate care, datorită specificului patologiei sale, are competența maximă și deservește toată zona de vest a țării, motiv pentru care toți pacienții sunt direcționați către noi. Datorită numărului mare de pacienți cu care ne confruntăm în ultimul timp, suntem nevoiți să cazăm temporar pacienți și în saloanele din secțiile de pneumologie care încă nu au fost reabilitate”, transmite conducerea Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.