Finanțare europeană de cinci milioane de euro pentru aproape 20 de firme...

Finanțare europeană de cinci milioane de euro pentru aproape 20 de firme mici din vestul țării. Beneficiarii se plâng de birocrație

0
DISTRIBUIȚI
Foto: welcomeeurope.com

18 firme din vestul țării se vor putea dezvolta, în perioada imediat următoare, după ce au reușit să primească finanțare pentru proiectele depuse în cadrul Regio-Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Astăzi, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, reprezentanții celor 18 microîntreprinderi din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara au fost chemați pentru a semna contractele de finanțare.

Potrivit reprezentanților ADR Vest, valoarea totală a proiectelor contractate este de nouă milioane de euro, finanțarea nerambursabilă fiind de aproape 4,7 milioane de euro. Firmele care vor primi finanțare în cadrul POR 2014 – 2020 activează în sectoarele construcții, industria prelucrătoare, domeniul hotelier, activități recreative, activități de realizare a înregistrărilor audio și editare muzicală, precum și sănătate.

Sorin Maxim, directorul ADR Vest, a declarat, astăzi, că mai mult de jumătate dintre proiectele care au primit finanțare sunt din zona de producție.

“Pe zona de IMM-uri și în zona de microîntreprinderi am trecut de jumătate din banii care au fost alocați și deja i-am contractat, iar cealaltă jumătate este în avizare la minister.


Probabil că într-un timp foarte scurt, în cursul acestei luni, o să închidem alocarea cu contractele deja semnate, dar speranța mea este că pe aceste componente cel puțin o să facem o relansare pentru a aduce și alte proiecte în sistem, pentru că a fost zona care s-a mișcat cel mai bine și cel mai repede. Mai mult de jumătate dintre contractele semnate astăzi sunt în zona de producție, ceea ce este foarte bine și arată că tipologia de coduri CAEN care a fost asumată la început a fost bine aleasă, cu scopul de a-i sprijini mai mult pe cei care generează producție și au un impact mult mai consistent în economie după finalizarea proiectelor”, a afirmat Sorin Maxim.

Printre antreprenorii care vor primi finanțare în cadrul POR 2014-2020 se numără și Alexandru Borza, care deține o sală de fitness în Reșița. Bărbatul a povestit, astăzi, la Timișoara, că valoarea contractului este de aproape 160.000 de euro, iar finanțarea nerambursabilă este de 126.000 de euro. Cu acești bani, Alexandru Borza vrea să cumpere echipamente moderne pentru sala de fitness.

“Birocrația este destul de încâlcită și am apelat la o firmă de consultanță pentru a scrie proiectul. Altfel nu cred că am fi reușit, este un limbaj destul de greoi, dar asta este, trebuie să ne conformăm. Nu am mai beneficiat până acum de finanțare europeană, finanțarea este pentru o sală de fitness, o modernizăm, cumpăram aparate noi, performante. Vrem să înlocuim vechile aparate cu altele noi”, a explicat Alexandru Borza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.