Fotografiile a 101 timișoreni, expuse pe gardul Parcului Botanic. Care este scopul...

Fotografiile a 101 timișoreni, expuse pe gardul Parcului Botanic. Care este scopul acțiunii

0
DISTRIBUIȚI

O expoziție inedită de fotografie poate fi admirată la Timișoara, începând de astăzi. Portretele a 101 timișoreni au fost expuse pe gardul Parcului Botanic, în cadrul unui proiect care îndeamnă trecătorii să conștientizeze că fac parte din comunitate.

Expoziția foto se numește “Sunt Aici!” și poate fi admirată în perioada 16 februarie – 20 martie. În cadrul acestui proiect, peste 200 de persoane au fost abordate pe spațiul pietonal care mărginește Parcul Botanic, între sensul giratoriu Mărăști și strada Aristide Demetriade, cu îndemnul de a accepta să se oprească, să accepte să fie fotografiate pentru o expoziție de fotografie, cu scopul de a transmite comunității timișorene mesajul “Sunt Aici!”.

Potrivit organizatorilor, obiectivul acestei campanii este de a le transmite timișorenilor că suntem toți la fel, avem nevoi și așteptări similare, împărțim spațiul orașului și avem impact atât asupra lui, cât și asupra celor care ne înconjoară.

“Toți suntem călători în această viață. Ne intersectăm unii cu alții în fiecare zi. Tot ceea ce facem, ce spunem, ce suntem are impact asupra celorlalți. Cu această expoziție de fotografie vrem să le transmitem timișorenilor că nu suntem diferiți unii de alții, că negarea nu ne exclude din această comunitate. Nu contează ce profesie avem, unde ne-am născut, ce pasiuni avem, atât timp cât trăim în acest oraș suntem împreună. Și așa cum avem responsabilități pentru noi înșine, avem și pentru comunitate. Să ne oprim o clipă și să conștientizăm asta”, a spus Nicoleta Tudor, organizator.

Expoziția de fotografie cuprinde 101 portrete, fiecare purtând un îndemn precum: iubește, visează, colaborează, trăiește, inovează, acceptă, ajută, imaginează, înflorește, respectă, ocrotește, inspiră și altele asemenea.

“Ne influențăm unii pe alții în fiecare zi.


Ne dăm sau nu ne dăm seama de asta. Ne consultăm cu ceilalți când avem nevoie de o decizie, ne orientăm spre sfatul celor în care avem încredere. Ținând cont de modul în care interacționăm unii cu alții am inclus în această expoziție portrete care au un îndemn diferit pentru trecători. Dacă cei care văd expoziția pleacă mai departe cu sentimentul că noi, oamenii, suntem frumoși, consider că am reușit să transmitem ceea ce ne doream”, a mai adăugat Cristian Philipp, din echipa de organizare.

Expoziția de fotografie “Sunt Aici!” este un proiect în cadrul “Inspire Other Travelers”, realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Fotografiile au fost realizate de Cristian Tzecu și Sebastian Tătaru.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.