Praf de stele

Praf de stele

0
DISTRIBUIȚI

Am crescut în anii ’90, când expresia „Timișoara – oraș de cinci stele” era (încă) la modă. În sens pozitiv.

Când spuneai altora de unde ești, era motiv de făloșenie. Între timp, pe lângă o oarecare maturizare în gândire, acest aspect nu se mai simte ca un atu atât de important. Timișoara rămâne Timișoara, dar parcă nu mai e acel număr 1, cel puțin psihologic, pe țară. Alte orașe ne-au luat-o înainte pe diferite sau mai multe segmente.

Sunt o sumedenie de motive pentru care poate nu mai suntem cei mai „tari”. Unele se văd cu ochiul liber, altele zac ascunse, blocate în birouri (proiecte). Da, Timișoara nu a fost niciodată copilul preferat al „Centrului”, dar multe chestiuni depind de noi.


De la simpla reclamare la Primărie a străzilor pline de gropi de la periferie, până la inițiative mai îndrăznețe. O implicare cerută de la politicienii pe care-i blamăm.

Din păcate s-a ajuns ca un pasaj pe an să reprezinte o mare izbândă. Conducătorul de pe Loga se comportă ca un copil căruia părinții nu i-au cumpărat la timp o versiune a jocului SimCity iar noi, cetățenii, am devenit cobai în lumea sa. Între timp simulatorul e depășit, iar unele studii arată că ce se face pe drumurile excesiv semaforizate doar încurajează problema. Lipsa infrastructurii e doar una, gigantică, în perspectiva a ceea ce trebuie să fie și cum trebuie să arate Timișoara în 2021. Nu mai vorbim de clădirile istorice.

De ani de zile avem aceleași probleme în aceleași locații. Ne place să vorbim de metropola Timișoara, chiar împreună cu Aradul, atunci când conjunctura ne convine. În schimb, o construcție care putea demara deja la Giroc, localitate lipită practic de oraș, a fost exclusă, deoarece era pe terenul rivalilor politici. Unele lucruri nu se schimbă, am rămas făloși în apropierea Catedralei și Operei. Dar, într-un domeniu precum sportul, am ajuns să punem privirea în pământ când ne vizitează omologii din Ardeal sau Oltenia. Da, avem zece echipe de primă ligă, dar singura trupă din eurocupe a jucat ultima dată acasă pe… Cluj Arena. Iar celor de la Saracens li s-au promis mai multe stadioane decât mandate dorite pe răboj de un anumit „număr 1”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.