Primar mulțumit, populația – nu prea. Probleme cu deszăpezirea în Arad FOTO

Primar mulțumit, populația – nu prea. Probleme cu deszăpezirea în Arad FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Căderile de zăpadă care au avut loc în întreaga ţară au fost anunţate din vreme de meteorologi, şi, aşa cum era de aşteptat, de luni a început să ningă şi în Arad. Zăpada aşternută pe străzi a pricinuit un adevărat dezastru, căci firma orădeană RER Ecologic Service, plătită generos de municipalitate, nu a intervenit pentru îndepărtarea stratului de zăpadă gros de-o palmă care s-a depus, nici în cartiere şi nici măcar pe principalele artere de circulaţie, creând un adevărat haos în oraş.

Primarul e mulţumit, poliţia rutieră dă amenzi

Primăria a dat un comunicat de presă, asigurând locuitorii că se intervine cu cinci autospeciale şi se împrăştie material antiderapant, că planul de intervenţie e foarte bine stabilit, dar fotografiile făcute de arădenii nemulţumiţi arată exact contrariul. O dovadă că lucrurile nu au stat deloc aşa cum susţine primăria, este că numai într-o singură zi, RER Ecologic Service a fost amendată de poliţia rutieră de trei ori. O primă sancţiune a constat în 21 de puncte amendă, respectiv 3.045 lei, pentru că „societatea care avea obligaţia de a asigura viabilitatea drumului prin distribuirea de material antiderapant pe şoselele din municipiul Arad nu a acţionat, formându-se polei…”, ulterior fiind aplicate încă două amenzi contravenţionale, în valoare de 10.875 şi 7.250 lei, pentru aceleaşi abateri.

Nici astăzi situaţia drumurilor nu se prezintă mai bine, iar accidentele s-au ţinut lanţ pe drumurile din oraş, acoperite de polei şi zăpadă. Doar primarul Falcă e de altă părere şi susţine că deszăpezirea s-a făcut corect. În opinia sa, stratul de zăpadă nu poate fi îndepărtat dacă există şi polei, deoarece s-ar produce derapaj, acum şoferii fiind nevoiţi să circule în condiţii de iarnă. Potrivit specialarad.ro, doar în faţa primăriei şi pe carosabilul zonei în care locuieşte primarul Falcă s-a măturat zăpada şi s-a împrăştiat material antiderapant.

Milioane de lei pentru deszăpezire

Contractul de salubrizare şi deszăpezire stradală a oraşului încheiat în vara anului 2017 între primărie şi firma de casă a PNL, SC RER Ecologic Service, cu posibilitate de prelungire până la sfârşitul lunii aprilie 2018, are tarife mult mai mari decât cele practicate la Oradea. La dezbaterea publică a bugetului local din luna ianuarie, Gheorghe Falcă a subliniat că deşi la Arad nu sunt ierni grele, numai pentru deszăpezirea străzilor din municipiu au fost alocaţi 2,5 milioane de lei, dintre care 1,8 milioane de lei pentru perioada ianuarie-aprilie, pentru a asigura confortul cetăţenilor.


După ce modul precar în care se efectuează curăţenia oraşului i-a nemulţumit profund pe arădeni, firma n-a reuşit să se achite nici de obligaţiile asumate pentru deszăpezirea oraşului.

Contractul prevede, printre altele, că firma poate fi penalizată dacă sunt încălcate condiţiile de execuţie şi calitate a operaţiilor de salubrizare stradală şi deszăpezire, combatere a poleiului, pluguit şi curăţare a gurilor de preluare a apelor pluviale pe 704 străzi din municipiu, la care se adaugă 122.610 mp de trotuare de pe care zăpada trebuie curăţată manual, aşa cum a fost prevăzut în caietul de sarcini. Dacă aceste obligaţii nu sunt îndeplinite din vina exclusivă a prestatorului, se va refuza plata respectivelor servicii. Cum primarul Falcă e mulţumit de prestaţia firmei, aceasta va încasa probabil banii, iar arădenii se vor descurca cum vor putea.

Amenzi și pentru locuitorii oraşului

În schimb, poliţia locală dă dovadă de multă vigilenţă şi e cu ochii aţintiţi spre cetăţenii oraşului. Persoanele fizice sau juridice care nu curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc ori îşi desfăşoară activitatea, şi cei care nu marchează perimetrele din jurul clădirilor unde s-au format ţurţuri de gheaţă, vor fi amendaţi cu promptitudine. Poliţiştii locali fac verificări, iar cei care se abat de la aceste reguli, riscă amenzi cuprinse între 1.001 şi 2.000 de lei.

Sursa foto: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.