Scandalul după criza salariilor din fosta RATT a ajuns într-o comisie specială...

Scandalul după criza salariilor din fosta RATT a ajuns într-o comisie specială la Prefectură. Ce le propune Eva Andreaș angajaților nemulțumiți

0
DISTRIBUIȚI

O comisie de dialog social s-a întrunit astăzi, la Prefectura Timiș, în legătură cu nemulțumirile angajaților Societății de Transport Public Timișoara,  care acuzau, la începutul lunii trecute, că nu-și primiseră salariile. După ce au protestat la Primăria Timișoara, reprezentanții Sindicatului Armonia din cadrul STPT au mers în audiență la prefectul de Timiș Eva Andreaș. Se întâmpla săptămâna trecută, în aceeași zi în care au fost pentru a se asigura că problema lor este rezolvată, reprezentanții sindicatului au depus două petiții la Prefectura Timiș: una prin care cereau demiterea managerului regiei, Ioan Goia, și prin care cereau ca drepturile salariale să le fie plătite până la data de 24 ianuarie şi alta prin care cereau verificări într-o serie de acte din cadrul societăţii.

Prefectul Eva Andreaș a convocat pentru astăzi, la ora 10, o comisie de dialog social, la care au luat parte reprezentanții sindicatului și managerul adjunct al STPT, Nicu Bitea.


„În 22 ianuarie, sindicatul Armonia s-a prezentat la mine și a cerut o audiență. Reprezentanții sindicatului au depus două petiții. În una din ele m-au rugat să verific contractul de gestiune din transportul public, caietul de sarcini din regulamentul de decontare și în cealaltă mi-au adus la cunoștință că drepturile salariale le sunt restante pe luna decembrie și că pe luna noiembrie au primit tranșe de câte două sau trei sute de lei. Aceștia mi-au cerut plata salariilor până la data de 24 ianuarie și demiterea directorului general, precum și renegocierea contractului colectiv de muncă atrăgându-mi atenția că între angajați și conducerea RATT nu există dialog. Noi am convocat comisia de dialog social astăzi. La întâlnire a fost prezent și managerul adjunct domnul Nicu Bitea, care a explicat că salariile pe luna decembrie au fost achitate, că acum există un dialog constructiv și că s-a ajuns la un consens. Eu le-am solicitat angajaților STPT să se adreseze comisiei de dialog social din cadrul primăriei, întrucât STPT este în subordinea consiliului local. Legat de salarii, ni s-a spus că în mare parte acestea au fost plătite pentru luna decembrie, și că mai există o serie de restanțe care se vor rezolva”, a declarat Andreaş pentru PRESSALERT.ro.

Primăria Timişoara nu a răspuns convocării făcute de prefect, motivând în adresa trimisă către prefectură că discuţia nu are sens, întrucât plata drepturilor salariale a fost negociată în 22 ianuarie. Cât priveşte demiterea conducerii regiei, Andreaş a subliniat că prefectura nu are competenţe în acest domeniu, fiind o măsură care poate fi luată doar de Consiliul de Administraţie al STPT.

După discuția avută personal cu primarul Nicoale Robu, luna trecută, sindicaliștilor STPT li s-a promis că municipalitatea va face plăți zilnic, din încasări, pentru ca, treptat, angajații să ajungă la zi cu salariile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.