Iubitorii de teatru timişoreni au văzut în această lună spectacole puse în scenă de trupe din alte orașe.
Primul dintre acestea a fost spectacolul invitat al „M Studio” din Sfântu Gheorghe, „Pomană” („To_R”), care s-a jucat în sala mare a teatrului maghiar în data de 3 februarie, de la ora 19,00. „M Studio” din Sfântu Gheorghe este una din puţinele companii teatrale din România care acordă o mare atenţie teatrului fizic şi este invitată în fiecare an la Timişoara, pentru a-şi prezenta cea mai recentă premieră.
Spectacolul a văzut luminile rampei anul trecut, în luna noiembrie, în cadrul festivalului „Flow” şi este un concept al coregrafului maghiaro-francez Pál Frenak, recunoscut şi premiat la nivel internaţional, care îşi desfăşoară activitatea atât la Budapesta cât şi la Paris, cei şapte dansatori ai teatrului din Sfântu Gheorghe aflându-se la prima colaborare cu cunoscutul coregraf.
El şi-a înfiinţat compania în 1989, în Franţa, şi a extins-o zece ani mai târziu cu dansatori maghiari, desfăşurându-şi acum activitatea în ambele ţări. În montările sale, coregraful se inspiră adesea din limbajul semnelor care depăşeşte limitele expresivităţii verbale, limbaj deprins încă din copilărie, de la părinţii săi care erau surzi. Compania sa, care îmbină tehnici de dans clasice şi moderne a revoluţionat scena dansului contemporan printr-un stil inedit şi dinamic, cu o estetică sensibilă şi un joc al mişcărilor lineare şi fluide rezultat din gestica folosită în locul cuvintelor, creând un stil şi un limbaj unic. Spectacolul care va fi jucat la Timişoara se apleacă asupra ritualurilor funerare, a unei pomeni imaginare în care totul este ascuns dar în acelaşi timp vizibil.
Tot în premieră, actori ai Teatrului Naţional Bucureşti „I.L. Caragiale” au jucat la Timişoara comedia „Central Park”, în regia lui Dragoş Câmpan, în data de 9 februarie, de la ora 19.00, în sala operei naţionale timişorene. În stilul său inimitabil, Woody Allen aduce în faţa spectatorilor povestea a două cupluri new-yorkeze infidele, pe cât de elegante şi sigure de sine în societate, pe atât de haotice şi dezechilibrate în viaţa privată, care captivează publicul prin dialogurile amuzante şi succesiunea unor situaţii absurde. Inepuizabilul subiect al adulterului din ce în ce mai răspândit în căsniciile moderne este, dincolo de amuzament, o invitaţie la meditaţie asupra unei realităţi dure pe care o cunoaşte toată lumea, mai puţin persoana înşelată, iar jocul actorilor reuşeşte să alterneze situaţiile amuzante cu cele emoţionante şi să realizeze un spectacol cât de poate de incitant.
