Echipă de fotbal în prima ligă. Festival de jazz. Metrou. Și, mai nou, festival de magie. Acestea și alte proiecte, realizate sau încă la faza de idee, le sunt ”dăruite” timișorenilor de primărie, de primar. Sigur că, apelând la tipul de gândire globală, nu pot să spun că e rău atunci când lucrurile se mișcă în oraș, indiferent de domeniu. Și nu fac parte din oamenii care spun: ”la ce ne trebuie fotbal sau muzică, dacă avem gropi în asfalt sau găuri în canalizare”. Pentru că un oraș nu înseamnă numai clădiri sau trotuare, ci și sport, și cultură, nu se poate să trăim roboțește, doar să mâncăm și să să folosim toaletele în pace și armonie. Timișoara înseamnă un organism viu, făcut din oameni, cărămizi, copaci, mașini, cafenele, scene, stadioane.
Iar toate acestea se fac cu bani.
Pe cât de rațională este această ecuație, pe atât de incredibilă este reacția autorităților, în frunte cu Nicolae Robu, care, atunci când vreunul din proiectele propuse este contestat, se bosumflă, fac crize de nervi și, desigur, dau block pe rețelele de socializare. Pentru că, nu-i așa, se lucrează pentru binele cetățeanului, cum ne permitem să ne permitem?
După atâta timp (actuala administrație este la mijlocul celui de-al doilea mandat), încă nu au înțeles că locuitorii acestui oraș au tot dreptul din lume să caute calul de dar la dinți. ”Cadourile” pentru Timișoara se fac pe banii timișorenilor. Iar în acest caz, orice întrebare legată de modul în care acești bani sunt cheltuiți este legitimă. Avem dreptul să întrebăm de finanțarea unei echipe de fotbal care se zbate să rămână în prima ligă, să știm dacă are rost să soatem din buzunar bani pentru două studii de fezabilitate pentru un proiect cam SF, metroul, să aflăm cum se justifică un festival de magie despre care nimeni nu știe mai nimic.
Nu, timișorenii nu s-au îmbolnăvit, brusc, de ”hatereală”. Și nici nu sunt toți motivați politic. Pur și simplu, ne cam place să avem un cuvânt de spus când e vorba de ”casa” noastră. Iar cine a uitat lucrul acesta, să facă o vizită în timp, acum 29 de ani. Ne vedem acolo.
