Călin Dobra anunţă că PSD Timiş îl susţine pe Liviu Dragnea, căruia...

Călin Dobra anunţă că PSD Timiş îl susţine pe Liviu Dragnea, căruia anul trecut îi cerea demisia: „Valuri emoționale create”

1
DISTRIBUIȚI

Președintele PSD Timiș nu este deloc deranjat de faptul că la Congresul Național al PSD care a avut loc în weekend doar o parte din cei care au candidat pentru funcții de conducere în cadrul partidului au fost lăsați să ia cuvântul.

„Uitaţi, o să vă spun cum mi s-a părut ca reprezentant al Comitetului Executiv Național și care am aprobat o strategie și niște pași procedurali privind depunerea candidaturilor. Niște colegi de-ai mei care și-au depus candidaturile nu aveau dosarul de candidatură în regulă.


Mai mult decât atât, am aprobat dreptul de a participa toți să își exprime dreptul de a fi votați de membrii de partid. Și eu consider că congresul a arătat foarte clar echipa care va avea responsabilitatea de a pune în aplicare acest proiect”, a explicat Dobra despre practicile fără precedent din PSD.

Întrebat dacă actuala conducere a PSD Timiş îl susţine pe liderul Liviu Dragnea în condiţiile în care acum un an de zile social-democraţii timişeni cereau, în cadrul unui protest de amploare, în curtea sediului de pe Splaiul Tudor Vladimirescu demisia liderului naţional, Dobra a explicat că da.

„Anul trecut PSD Timiș a fost și va fi o echipă puternică și va fi alături de liderul care a reprezentat o funcție de cel mai înalt nivel, funcția de prim-ministru, Sorin Grindeanu. Iar acum suntem din nou o echipă, am responsabilitatea ca și președinte interimar să conduc această echipă și bineînțeles că suntem alături de președintele de la nivel național. Cred că au fost anumite valuri emoționale create, care în timp s-au clarificat”, a spus Dobra.

1 COMENTARIU

  1. C***t…si cu asta s-a cam terminat cu PSD-ul in Timis.
    Se stie din totdeauna ca banatul a fost anticomunist…de asta si PSD-ul a fost modest aici…daca reconfirmi faptul ca PSD-ul este profund comunist si un mandru continuator al securitatii PCR-iste…ti-ai cam tras un glonte in picior de unul singur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.