Cine sunt invitaţii celei de-a cincea ediţii a Galei de Blues Jazz...

Cine sunt invitaţii celei de-a cincea ediţii a Galei de Blues Jazz din Lugoj VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Mario Florescu este unul din invitaţii Galei de Blues Jazz din Lugoj

Cea de-a cincea ediţie a Galei de Blues Jazz Lugoj va avea loc joi 29 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu“, invitaţii din acest an fiind Trans Jazz (Arad) şi Florin Giuglea Grup (Bucureşti).

Mario Florescu, liderul trupei Trans Jazz, s-a născut la Oraviţa şi a absolvit Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. În anul 1994 a înfiinţat cvartetul de muzică contemporană Pro Musica Nova, iar în acelaşi an a devenit membru fondator al faimosului grup clujean Shabah, premiat la cele mai importante concursuri de jazz din ţară. Devenind tot mai cunoscut în lumea muzicală, este solicitat de maestrul Harry Tavitian în proiectul unui super-grup, Orient Express. A pus bazele trupei Prezent, care include elevii de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad. Mario Florescu a fost solist vocal al trupei Pro Musica în perioada 1987-1992, iar în 2005 a devenit vocea trupei Locatarii.


Alături de el, în proiectul Trans Jazz se mai află Radu Rotaru (pian) şi Radu Panici (bas).

Florin Giuglea şi-a început cariera muzicală cu blues-rock-ul. I s-a alăturat în 2003 lui Mike Godoroja în trupa sa, The Blue Spirit, concertând şi imprimând un album. În 2006 Florin a fost invitat să facă parte din band-ul binecunoscutei soprane Felicia Filip. În 2008 el a devenit membru fondator al trupei Publika, cu care a lansat un an mai târziu primul album, iar în 2011 a devenit endorser oficial al Cornford Amplification, fiind acceptat într-un club elitist de chitarişti care deţin şi utilizează live unele din cele mai apreciate şi căutate amplificatoare de chitară din lume. În 2012, după ani de cursuri, workshop-uri şi experienţă de scenă, Florin a fondat FLO Custom Guitars, devenind astfel lutier şi constructor de chitare electrice. În mod evident, în concerte sau la imprimări foloseşte numai chitare pe care le-a construit el însuşi. În 2015, Florin arevenit la muzica blues şi a lansat albumul “Invitation to the Blues” împreună cu vechii lui colegi de scenă şi prieteni Adrian Ciuplea, Hanes Radu, Mihai Ardelean şi alţi câţiva muzicieni talentaţi.

“Invitation to the Blues” reprezintă rezultatul anilor de scenă, studiu şi respirat muzica. Mai mult, este proiectul bine-documentat şi cercetat al lui Florin, călătorind mii de kilometri în SUA. De pe Beale Street din Memphis, Tennessee, până în 6th Street în Austin, Texas, apoi de pe Bourbon Street din New Orleans, Louisiana, în renumitele baruri honky-tonk din Nashville şi mai departe în Tupelo şi Clarksdale, Mississippi, trecând prin clasicele săli de concerte din New York sau Los Angeles.

Gala de Blues Jazz din Lugoj este un eveniment organizat de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul financiar al Primăriei Lugoj. Biletele pentru acest eveniment costă 30 lei.

Florin Giuglea Grup va susţine un concert şi la Timişoara, vineri 30 martie, de la ora 22.00, la Manufactura, biletele pentru recitalul din oraşul nostru fiind 20 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.