De două ori într-o zi: hoții au pus ochii pe un magazin...

De două ori într-o zi: hoții au pus ochii pe un magazin din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Agenţii de pază ai unui magazin de haine au fost puşi serios la încercare ieri, atunci când, la diferenţă de câteva ore, doi tineri au fost prinşi în timp ce încercau să treacă de casele de marcat cu articole vestimentare fără să le plătească.


Astfel, societatea comercială a fost „scăpată” de un prejudiciu de aproape 1.000 de lei, la faţa locului intervenind şi poliţiştii Secţiei 5 Timişoara, care i-au preluat pe hoţi şi au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt.

În primul dintre cazuri a fost implicat un tânăr de 19 ani, care a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunurile în valoare de 200 de lei. Celălalt hoţ, în vârstă de 20 de ani, a fost prins cu produse neachitate în valoare de 500 de lei.

În ambele cazuri s-a reuşit recuperarea şi restituirea articolelor vestimentare.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.