Dezastru la simularea examenului de Bacalaureat, în Timiș: promovabilitate de doar 37%

Dezastru la simularea examenului de Bacalaureat, în Timiș: promovabilitate de doar 37%

1
DISTRIBUIȚI

Rezultate dezastruoase obținute de liceenii de clasa a XII-a din județul Timiș care au susținut, în această lună, simularea examenului de Bacalaureat. Inspectoratul Școlar Timiș informează că promovabilitatea a fost de doar 37,17%. Astfel, la simulare s-au prezentat 3.142 de candidați, dintre care doar 1.168 au obținut medii mai mari de șase.

Anul trecut, la simularea Bacalaureatului, promovabilitatea a fost de 32,85%, 1.040 de elevii de-a XII-a din cei 3.166 care au susținut examenul au obținut medii peste șase.

În acest an, trei dintre candidați au primit nota 10 la proba scrisă la Limba Română, unul la Limba Maternă, 15 la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) și 20 la proba la alegere a profilului și specializării.

La simularea examenului de Bacalaureat s-au înscris și 4.942 de elevi de clasa a XI-a din județul Timiș.


Dintre aceștia, s-au prezentat la proba scrisă la Limba Română 3.556, iar 64% au obținut note peste 5. Dacă ne referim la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), s-au prezentat 3.508 candidați, dintre care 44% au obținut note peste 5.

“Notele pot fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor care doresc acest lucru. Reamintim că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile pe care le presupune acest examen, respectiv stabilirea și conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării performanțelor. Rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii și şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea stabilirii unor măsuri care să genereze optimizarea performanţelor şcolare”, transmite Ministerul Educației Naționale.

1 COMENTARIU

  1. Cu 5 procente mai bine decat anul trecut si e dezastru?! Aceasta se cheama normalitate! La cat de putin se investeste in calitatea invatamantului e chiar prea mult!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.