Ies la iveală noi detalii în cazul educatoarei în vârstă de 38 de ani din Timișoara care și-a înecat fetița de patru ani, marți seara, în încercarea de a se răzbuna pe soț, care dorea să divorțeze.
Potrivit unor surse, fratele Oanei Neț a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare, după ce, în urmă cu cinci ani, ar fi abuzat o fată luată în plasament de tatăl acestuia. Incidentul a avut loc în locuința familiei din satul Murani, tatăl educatoarei fiind angajat ca asistent maternal profesionist de mai mulți ani, iar în acel moment avea în grijă doi copii.
„Tatăl Oanei Neț a fost asistent maternal profesionist și, în urma unei suspiciuni de abuz din partea fratelui, imediat ce am aflat, noi am luat copiii, i-am scos din familie și am sesizat organele de cercetare”, ne-a declarat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.
De asemenea, în urma acestui incident, tatăl educatoarei a solicitat instituției întreruperea contractului de muncă.
Vă reamintim că Oana Neț, o educatoare în vârstă de 38 de ani, și-a omorât, marți seara, fetița de patru ani, pentru a se răzbuna pe soț, care intenționa să divorțeze.
Ulterior, educatoarea a încercat să se sinucidă și a băut erbicid, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma examinării psihiatrice, medicii au stabilit că Oana Neț poate fi audiată de procurori, astfel că a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalului Timiș. După aproximativ trei ore de audieri, educatoarea a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în arestul IPJ Timiș. Joi, femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru omor.