INTERVIU Adi Despot: „Nu mă interesează publicul de afară, am obținut tot ce îmi doresc în România“. Ce spune despre concursurile de tip Vocea României FOTO

Concertul de lansare a noului single al celor de la Vița de Vie, „ialapet”, a atras un public numeros la Reflektor Venue, unde fanii formației au avut parte de un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, din care nu au lipsit piese binecunoscute din visteria VdV. O surpriză cât se poate de plăcută pentru cei prezenți a fost recitalul timișorenilor de la Funky Hats, care au urcat pe scenă în deschidere. Trupa alcătuită din Fodor Zsuzsi, Kelemen Mark, Szabó Abigél, Tóth István şi König Dávid a avut parte de aplauze sincere și s-a descurcat de minune în fața unui public numeros. Adi Despot și gașca sa au fost, ca de obicei, la-nălțime, iar noua piesă care reprezintă o viziune sumbră asupra unui viitor în care oamenii ajung să trăiască sub pământ, viața la suprafață devenind imposibilă, a avut parte de un feedback pozitiv. Înaintea concertului de la Timișoara, Adi Despot ne-a acordat un interviu.

– Ce noutăți aduce single-ul ialapet?
– Ca trupă ne-am dat seama că suntem leneși și ar trebui să muncim mai mult. Așa am decis să facem Șase, în două albume.  Pentru Şase (-) ne-am propus ca fiecare din cele 6 piese care o să îl compună să aibă şi un suport video. Lucrurile se mișcă mai greu pentru că am dat peste tagma regizorală, ei sunt niște oameni care funcționează după alte orare. Noi ne trezim dimineața la repetiții, ei își deschid telefonul la două după masa. Nou la piesa asta este și faptul că Mihai, clăparul nostru, este pe post de compozitor alături de mine, dar cântă și la chitară, printr-un setup de chitară prin clapă.

– Recent ai filmat un videoclip alături de Implant Pentru Refuz, pentru Între –  deschis. Cum a decurs această colaborare?
– A fost foarte fain. Nu m-am văzut decât cu Freaky, care e un fel de Timișoara – București Trotter. Băieții mi-au zis hai să facem piesă nouă. Mi-au trimis un demo. Totul s-a întâmplat pe net. Pentru videoclip nu am putut să vin eu la Timișoara și nici echipa de filmare de la Timișoara la București, așa că eu am filmat eu la București, ei, la Timișoara. E o piesă realizată digital în 2018.

– Ce părere ai de utilitatea concursurilor de genul Vocea României?
– Am fost și încă sunt reticent visavis de posibilitatea oamenilor care câștigă concursurile acestea de a intra în industria muzicală. Piața românească actuală, oricât ar părea ea de deschisă, nu absoarbe acești oameni. Toate sunt bune și frumoase atâta timp cât există emisiunea. Ai luminist, sunetist, manager. În momentul când ajungi pe cont propriu, te lovești de probleme reale. Nu mai ai luminist, sunetist, manager. Majoritatea nu reușesc să meargă mai departe. Cu Andrada Crețu am încercat să îi conturez o imagine. Am profitat de audiența emisiunii Vocea României pentru a promova un artist. Am modelat-o pentru ca ea să facă față în continuare.

– Cât de greu este să te afirmi ca muzician în zilele noastre? Care este secretul care a stat la baza succesului Vița de Vie?
– E mai greu să te afirmi în 2018 decât în trecut. Nu știu dacă în cazul nostru ar fi mai greu sau mai ușor să ne afirmăm acum. În 2018 platformele digitale care te ajută să te afirmi sunt nenumărate. Este ca un ocean în care înoată milioane de pești. Nu ajunge să fii bun ca să te afirmi, trebuie să fii foarte bun. E un impediment, dar și o binecuvântare, fiindcă te forțează să dai tot ce ai mai bun din tine ca să ieși în evidență. De-a lungul anilor de foarte multe ori am vrut să ne lăsam. Viața nu e un tort de ciocolată. Sau după cum spunea maestrul Dinică, România e o țară mică cu mese puține. Piața românească e mult prea mică pentru a te realiza pentru un muzician rock. Noi am ales să facem lucrurile pe care le știm. Secretul Vița de Vie e pasiunea îmbinată cu încăpățânare.

– După ce ai apărut în juriul de la Vocea României, unii fani te-au acuzat că ai devenit mainstream. Ce părere ai de asta?
– Fac meseria asta din 1994, când am fost la Școala Vedetelor. În 24 de ani am auzit multe lucruri de la foarte mulți oameni. Eu știu cine sunt și cei care ne cunosc ca trupă știu și ei. Nu știu ce înseamnă mainstream. Faptul că am apărut la televizor mi-a permis să fac ialapet mai bine. Profit de imaginea actuală pentru a aduce lucruri care erau mai greu de făcut altfel. Da, mă folosesc de mainstream. Aveam varianta să mă folosesc de baia de imagine pentru a încerca să mă fac plăcut pentru cât mai mulți oameni. Sau varianta a doua, de a rămâne noi așa cum suntem și să le prezentăm oamenilor noi exact conceptul Vița de Vie. Am ales varianta a doua. Noi nu ne dorim să cântăm pentru toată lumea. Când cânți pentru toată lumea, nu cânți pentru nimeni.

– De ce nu cântați în limba engleză? Ce părare ai de noul val de rock românesc și unde vă vedeți peste câțiva ani?
– Nu vreau să cânt în engleză. Pe de o parte sunt prea obosit să încep să compun în engleză acuma și pe de altă parte îmi place cum sună limba română la nebunie. Nu mă intereseză publicul de afară, am obținut tot ce îmi doresc în România. Paradoxal, deși la televizor nu mai apar oameni cu chitară, sunt mulți tineri care au chitări și știu să le folosească. Bine de tot. Sunt multe trupe bune și cred că asta e meritul internetului. Când eram la concursul Megastar, acum zece ani, constatam că oamenii erau școliți în România, cu artiști de canto de anumită factură. Acum, poți face canto cu cine vrei tu. Mergem pe drumul cel bun. Oamenii care câștigă concursuri au nevoie de training, de coaching. Cineva trebuie să le explice că asta e o meserie care se face pe termen lung. Trăim într-o epocă ”instant gratification”. Pui o poză, primești instaneu un like. Ai nevoie de apreciere imediată. În muzică lucrurile nu stau așa. Trebuie să investești și după cinci ani să tragi linie și să vezi care e continuarea. Nu am lucruri pe care să mi le doresc pe viitor. Sunt conștient că muzica noastră n-o să fie una care să se adreseze unui popor întreg. Îmi doresc să cântăm la cele mai faine festivaluri din țară, să avem recitaluri în cele mai faine cluburi și să avem cei mai faini fani.

Foto: Daniel Popa