Universitatea de Vest organizează în premieră un maraton. Când are loc evenimentul...

Universitatea de Vest organizează în premieră un maraton. Când are loc evenimentul sportiv programat pe străzile din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Universitatea de Vest din Timișoara va organiza în această vară Liberty Marathon. Competiția care va avea loc pe străzile orașului e deschisă tuturor grupelor de vârstă, cu niveluri diferite de pregătire și rezistență. Inițiatorii speră ca evenimentul sportiv să devină unul de referință internațională în anul 2021, când orașul de pe Bega va fi Capitală Europeană a Culturii.

Liberty Marathon va avea loc pe 2 iunie și are două categorii: Competitive (cronometrate), în cadrul cărora se află cursa Liberty Marathon (premiu 2.500 lei pentru câștigăror), cu lungimea clasică maratoanelor, de 42 de kilometri, care trebuie parcurși în șase ore, Semimaratonul (1.500 lei), cu lungimea de 21 de km, și crosul (8,4 km, 1.000 lei); și Non-competitive (necronometrate) pentru familii și copii.


Înscrierile se pot face la adresa: libertymarathon.uvt.ro. Cursa începe din fața Universității de Vest din Timișoara și are un traseu stabilit prin zona centrală a orașului.

Reprezentanții UVT susțin că sunt prima universitate care organizează un maraton în România și vor de asemenea ca în viitor competiția să fie recunoscută de organismele internaționale. ”Liberty Marathon a fost creat din dorința de coagulare a comunității locale în jurul conceputului de stil de viață sănătos, prin sport și mișcare în aer liber. Am gândit evenimentul astfel încât el să devină un punct de reper în ceea ce privește acțiunile de gen, iar în 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, maratonul să facă parte din oferta principală a orașului nostru. Suntem prima universitate din țară care organizează un maraton și ne dorim ca acțiunea să fie un exemplu și pentru alte instituții în ceea ce privește implicarea în societate”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.