Măsuri sporite de siguranță de Paști. Jandarmii Antitero și mascații SAS vor...

Măsuri sporite de siguranță de Paști. Jandarmii Antitero și mascații SAS vor păzi bisericile din oraș

0
DISTRIBUIȚI

Măsuri sporite de siguranță anunțate de Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș și de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. În perioada sărbătorilor pascale jandarmii de la trupele Antitero ale IJJ Timiș vor păzi zonele cele mai aglomerate din oraș.


Bisericile unde merg foarte mulți credincioși, dar și alte obiective din zona centrală și din cartierele cu foarte mulți locuitori vor fi păzite și de mascații din Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

„Asigurăm măsurile de ordine și siguranță în jurul lăcașelor de cult în timpul slujbei și în zilele premergătoare și după Paști. Vom trimite echipajele noastre pentru asigurarea măsurilor de siguranță publică, care se vor realiza în sistem integrat cu celelalte forțe și structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, în zonele aglomerate vom trimite echipaje din structura de intervenție Antiteroristă și acțiuni speciale, care vor fi prezente pe timpul cât va fi public numeros în zonele respective. Avem în vedere și Aeroportul Internațional Timișoara pe timpul prezenței publicului numeros, atunci când sunt cele mai multe curse pe aeroport, dar și pe timpul celor trei curse aeriene de la Tel Aviv. Vin foarte mulți cetățeni israelieni care ne vizitează orașul nostru și diferite zone din județ, aici existând o comunitate evreiasă destul de activă și sunt prezenți mereu în municipiul nostru. Noi suntem prezenți cu aceste structuri în scop preventiv”, declarat șeful IJJ Timiș, colonelul Nicolae Slev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.