Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş organizează, în perioada 3 – 17 martie, cea de-a XII-a ediţie a festivalului-concurs „Lada cu Zestre”, la care vor participa peste 1.500 de artişti cu vârste cuprinse între 6 şi 80 de ani, la secţiunile coregrafie, muzică, expoziţii, colecţii, poezie dialectală şi bucătărie tradiţională.
La toate secţiunile, concursul este structurat pe două categorii, intitulate „Laureaţi” şi „Zestrea Timişului”, stimulând astfel performanţa şi dând şanse de câştig mai multor localităţi. Din categoria „Laureaţi” fac parte localităţile câştigătoare ale celor două ediţii anterioare, cu excepţia localităţilor Giarmata şi Checea, care participă în calitate de invitaţi. Pentru ediţia următoare, câştigătorii premiilor I, II şi III pe localităţi din categoria „Zestrea Timişului”, vor fi promovaţi la categoria „Laureaţi”.
La ediţia din acest an, jurizarea se va face la fiecare din cele şapte centre zonale, etapa judeţeană a concursului fiind eliminată, şi au fost introduse premii în bani. Marele premiu este în valoare de 4.500 de lei, la categoria „Laureaţi” se acordă 4.000 de lei pentru premiul I, 3.500 de lei pentru premiul al II-lea şi 2.500 de lei pentru premiul al III-lea iar la categoria „Zestrea Timişului”, 3.000 de lei pentru premiul I, 2.000 de lei pentru premiul al II-lea şi 1.500 de lei pentru premiul al III-lea.
La categoria „Zestrea Timişului”, concursul, la care participă ansambluri folclorice, formaţii de dansuri, fanfare şi coruri, solişti vocali şi instrumentişti, recitatori dialectali, meşteri populari, şi unde vor fi prezentate colecţii de expoziţii şi produse de bucătărie tradiţională, se va desfăşura după următorul program: în 3 martie la Traian Vuia, în 10 martie la Sânnicolau Mare, în 11 martie la Jimbolia, în 17 martie la Dumbrăviţa, în 18 martie la Gătaia iar în 24 martie la Buziaş.
Categoria „Laureaţi” este programată pentru data de 25 martie, la Giarmata Vii. Intrarea este liberă.
La festivalul concurs care începe sâmbătă, ora 14.00, la Traian Vuia, sunt aşteptaţi peste 200 de artişti care vor oferi un spectacol de peste trei ore, în care folclorul autentic din Banatul de câmpie va fi una din piesele de rezistenţă, iar din reţetele bunicii nu vor lipsi plăcintele cu brânză şi friptura de miel.