Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a pregătit o serie de evenimente pentru firmele din județ, și nu numai, în această primăvară. Doar în această săptămână, instituția organizează trei acțiuni de interes.
Astfel, miercuri, începând cu ora 11.00, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri din Timișoara are loc un seminar de informare privind legislația în domeniul fiscal, la care sunt așteptate să participe peste 70 de persoane. Conferința va fi susținută de specialiști din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.
De asemenea, tot miercuri, de la ora 11.00, în Sala Nera a Centrului Regional de Afaceri are loc cel de-al doilea târg de locuri de muncă organizat în cadrul proiectului LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră.
24 de firme din județul Timiș își vor prezenta oferta de locuri de muncă pentru șomerii din Serbia, în special din zona Kikinda.
Tot miercuri, de la ora 12.00, se deschide și Salonul Industriei Ușoare, ediție dedicată sărbătorilor pascale. Târgul are loc în perioada 21 – 25 martie, iar peste 60 de firme din întreaga țară vor expune spre vânzare o gamă diversificată de produse, la prețuri promoționale. Intrarea este liberă.
La sfârșitul lunii martie, CCIA Timiș organizează un nou seminar pentru firmele din județ. Și anume, unul de informare privind Regulamentul General de Protecția Datelor cu Caracter Personal, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri din Timișoara, începând cu ora 11.00. Participanții la conferință vor afla în ce fel acest act normativ afectează firma și care sunt măsurile obligatorii ce trebuie luate.
Totodată, CCIA Timiș pregătește și trei misiuni economice pentru firmele interesate, în această primăvară. Prima dintre acestea are loc în Porto (Portugalia), în perioada 17 – 21 aprilie. Participanții vor putea asista și la două evenimente conexe: semnarea acordului de înfrățire între Porto și Timișoara de către primarii celor două orașe și un concert de muzică clasică susținut de artiști români de renume internațional. Taxa de participare este de 750 de euro de persoană + TVA pentru firmele membre și 825 de euro de persoană + TVA pentru firmele nemembre.
De asemenea, în perioada 21 – 26 aprilie are loc o misiune economică în Israel, la Tel Aviv și Ierusalim. Costul participării este de 910 euro de persoană. CCIA Timiș mai organizează, în perioada 26 – 28 aprilie, o misiune economică la Salonic (Grecia) de vizitare a Expoziției Internaționale de Fructe și Legume Proaspete. Printr-un program susținut de Guvernul Elen, companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de facilități precum gratuitate pentru cazare și transport cu avionul. Costul de organizare este de 238 de lei.