Scriu acest editorial înainte ca PSD să anunțe rezultatele oficiale ale alegerilor de la congresul extraordinar. Pentru că ele sunt știute și, în realitate, nu contează. Ce s-a întâmplat, astăzi, la Sala Palatului nu a fost decât ultima demonstrație de forță a lui Liviu Dragnea că el este Partidul.
Frica l-a făcut să acționeze în forță, călcând în picioare orice fel de regulă democratică.
Contracandidații avatarului Viorica Dăncilă nu au fost lăsați să vorbească înainte de începerea votului, care a primit undă verde, în mod dubios, la pauză. După discursurile lui și ale favoritei. Nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, nici Victor Ponta nu și-au permis să nu-și lase adversarii să vorbească și să se voteze apoi. De fapt, tot trecutul partidului se șterge pentru a rămâne doar el în prim plan.
Mulțumirile slugarnice, odele, umilința, promisiunile sforăitoare ale camarilei au trebuit să-i asigure lui Dragnea aceeași satisfacție care trebuia să o aibă și Nicolae Ceaușescu la congrese. Activul de partid a tăcut, lăsându-și tătucul să-și facă mendrele. Unii rușinați, alții slugarnici, cu toții au fost parte la circul absurd. Chiar și sutele de oameni aduși ca decor în fața Sălii Palatului. O întoarcere în timp sinistră care nu are nicio legătură cu social democrația europeană, ci doar cu orgoliul lui Liviu Dragnea de a călări partidul și România până vine sentința de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
